Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului, cu vinul pe care-l bea împăratul… (Daniel 1:8)
Rugăciunea nu este percepută așa cum ar trebui. Rugăciunile noastre nu sunt pentru a-L informa pe Dumnezeu despre ceva ce El nu știe. Dumnezeu cunoaște tainele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi și zgomotoase. Dumnezeu citește gândurile ascunse. Ne putem ruga în taină și Cel care vede în taină ne va auzi și ne va răsplăti din plin. (…)
Rugăciunea nu are scopul de a face vreo schimbare la Dumnezeu; ea ne aduce pe noi în armonie cu Dumnezeu. Ea nu ia locul îndeplinirii datoriei… Rugăciunea nu ne plătește datoriile față de Dumnezeu. Slujitorii lui Hristos trebuie să se bazeze pe Dumnezeu, așa cum a făcut Daniel la curtea Babilonului. Daniel cunoștea valoarea rugăciunii, scopul acesteia, obiectivul acesteia; și rugăciunile pe care el și cei trei tovarăși ai săi le-au înălțat către Dumnezeu după ce au fost aleși la curtea Babilonului au primit răspuns.
A mai existat o clasă de captivi duși în Babilon. Domnul a îngăduit ca aceștia să fie smulși din căminurile lor și duși într-o țară idolatră pentru că ei înșiși trăiau în idolatrie. Domnul a îngăduit ca ei să aibă parte de tot ce doreau din practicile idolatre ale Babilonului.
După înțelepciunea lumii, Daniel și cei trei tovarăși ai săi aveau asigurate toate avantajele posibile la curtea Babilonului, însă chiar acolo aveau să aibă parte de prima lor încercare. Principiile lor au ajuns în contradicție cu poruncile și cerințele împăratului. (…)
Daniel și cei trei tovarăși ai săi nu au socotit că, având în vedere faptul că mâncarea și băutura erau rânduite pentru ei de către împărat, era de datoria lor să se conformeze acestei rânduieli. Ei s-au rugat pentru această situație și au studiat Scripturile. Educația lor era de așa natură încât ei au considerat că trebuie să se bizuie pe Dumnezeu chiar și acolo, în robie… Înfățișarea lui Daniel și a tovarășilor săi era așa cum trebuie să fie a oricărui tânăr. Ei erau bine-crescuți, amabili, respectuoși, posedau harul blândeții și al decenței. (…)
Când suntem în situații menite a ne conduce departe de Dumnezeu, cererile noastre pentru ajutor și putere trebuie să fie necontenite. Dacă nu va fi astfel, nu vom avea niciodată succes în a înfrânge mândria și a birui puterea ispitei față de îngăduințe păcătoase care ne despart de Mântuitorul. – Youth’s Instructor, 18 august 1898
