Cel neprihănit înverzește ca finicul. (Psalmii 92:12)
El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit. (Psalmii 1:3)
Aceste texte descriu starea fericită a celor al căror suflet este înrădăcinat și întemeiat pe Hristos. Există însă întotdeauna pericolul de a fi mulțumit cu o lucrare superficială; există întotdeauna primejdia ca sufletele să nu fie ancorate în Dumnezeu, ci să fie mulțumite să fie purtate încoace și încolo, distracția preferată prin care Satana ispitește.
Ai început să vezi defectele din caracterul tău? Să nu te simți neputincios și descurajat. Privește la Domnul Isus, care îți cunoaște orice slăbiciune și Se îndură de toate neputințele tale… Nu este o rușine să ne mărturisim păcatele și să le părăsim. Rușinea va fi a acelora care își cunosc păcatele, dar continuă să le înfăptuiască, îndurerându-L astfel pe scumpul Mântuitor prin căile lor reprobabile. Conștientizarea greșelilor noastre ar trebui prețuită mai mult decât simțămintele de fericire; căci aceasta este dovada că Duhul lui Dumnezeu face eforturi mari în ceea ce ne privește și îngerii sunt de jur împrejurul nostru. (…)
În adevărată căință față de păcat, vino la piciorul crucii și lasă acolo poverile tale! Vino manifestând pocăință față de Dumnezeu, pentru că ai călcat Legea Sa, și dovedind credință în Domnul Isus Hristos, care îți va ierta păcatele și te va împăca cu Tatăl! Crede ce spune Dumnezeu, păstrează în inimă făgăduințele Sale! (…)
Gândește-te la călătorul obosit care înaintează cu greu prin nisipul fierbinte al deșertului, fără să aibă un adăpost care să-l protejeze de razele soarelui tropical. Rezerva sa de apă s-a epuizat și nu are nimic cu care să-și potolească setea. Limba i se umflă; se clatină ca un om beat. Vede cu ochii minții căminul său, pe prietenii săi, în timp ce e convins că va pieri în deșertul teribil. Deodată aude de la cei dinaintea lui un strigăt de bucurie. În depărtare se deslușește, prin pustia jalnică, nisipoasă, un finic verde și înflorit. (…)
Ca și finicul care își extrage seva din fântânile cu apă vie și este verde și înflorit în mijlocul deșertului, așa este creștinul care poate extrage rezerve bogate de har din fântâna iubirii lui Dumnezeu și poate călăuzi sufletele triste și tulburate, gata să piară în pustia păcatului, la acele ape din care să poată bea și să trăiască. – Signs of the Times, 26 iunie 1884
