Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile? (Luca 24:32)
După moartea Domnului Hristos, doi dintre ucenicii Săi, pe drumul de la Ierusalim spre Emaus, discutau despre scenele răstignirii. Domnul Hristos Însuși li S-a alăturat, nefiind recunoscut de călătorii întristați. Credința lor murise odată cu Domnul lor, și nu L-au recunoscut. Domnul Isus, mergând alături de ei, deși dorea să li Se descopere, i-a abordat doar ca un simplu drumeț: „«Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?» «Tu ești singurul străin aici, în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat zilele acestea… cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte și în cuvinte? … L-au răstignit. Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel»…
Isus le-a zis: «O, nepricepuților și zăbavnici cu inima când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?» Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” [Luca 24:17-27] (…)
Ucenicii au pierdut din vedere prețioasele făgăduințe ale profețiilor cu privire la moartea lui Hristos, însă când aceste lucruri le-au fost reamintite, credința a reînviat și, după ce Domnul Hristos li S-a făcut cunoscut, ei au exclamat: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?”
Dacă am cerceta Scripturile, inimile noastre ar arde înăuntrul nostru pe măsură ce adevărurile descoperite în acestea sunt făcute cunoscute înțelegerii noastre. În timp ce noi facem apel la prețioasele făgăduințe care sunt presărate precum perlele în scrierile sacre, nădejdea ar învia. Pe măsură ce studiem istoria patriarhilor și a profeților, a bărbaților care L-au iubit pe Dumnezeu și s-au temut de El, sufletele noastre ar fi cuprinse de spiritul care i-a însuflețit pe ei. (…)
Se pune întrebarea: Care este cauza lipsei de putere spirituală din biserici? Răspunsul este: Noi permitem minților noastre să fie purtate departe de Cuvânt… Cuvântul viului Dumnezeu nu este doar scris, ci și rostit. Este glasul lui Dumnezeu care ne vorbește nouă, exact așa cum l-am auzi cu urechile noastre. Dacă ne-am da seama de acest lucru, cu cât respect am deschide Cuvântul lui Dumnezeu și cu câtă seriozitate am studia paginile sale. – Review and Herald, 31 martie 1903
