Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face. (Ioan 14:14)
Ucenicii nu erau conștienți de resursele nelimitate și de puterea Mântuitorului. El le-a spus: „Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16:24). El le-a explicat că secretul succesului constă în a cere tărie și har în Numele Lui. El Însuși Se va prezenta înaintea Tatălui spre a face cereri pentru ei. El prezintă rugăciunea umilului solicitant ca pe propria dorință în favoarea sufletului respectiv. Orice rugăciune sinceră este ascultată în ceruri. Chiar dacă nu este prea fluent exprimată, dar este făcută din inimă, ea va ajunge în sanctuarul în care slujește Domnul Isus și El o va prezenta Tatălui fără vreun cuvânt stângaci, sau bâlbâit, ci frumoasă și înmiresmată cu tămâia propriei Sale desăvârșiri. (…)
Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi să se roage „în Numele Său”. Și urmașii Săi trebuie să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu tot în Numele Domnului Hristos. Valoarea sacrificiului făcut pentru ei a făcut ca ei să aibă valoare în ochii Domnului.
Domnul este dezamăgit când poporul Său nu se prețuiește la justa valoare. El dorește ca moștenirea Sa să se prețuiască corespunzător prețului pe care El l-a pus în joc pentru ei. Dumnezeu i-a dorit, altfel nu L-ar fi trimis pe Fiul Său pentru o misiune atât de costisitoare pentru a-i răscumpăra. El are o țintă pentru ei și este foarte bucuros când ei Îi adresează cele mai îndrăznețe cereri, aducând astfel slavă Numelui Său. Dacă au credință în făgăduințele Lui, ei se pot aștepta la lucruri mari.
Însă a ne ruga în Numele Domnului Hristos înseamnă mult mai mult. Înseamnă că noi trebuie să acceptăm caracterul Său, să manifestăm spiritul Său și să împlinim lucrările Sale. Făgăduința Mântuitorului este dată cu o condiție: „Dacă Mă iubiți”, spune El, „păziți poruncile Mele”. El ne salvează nu în păcat, ci din păcat; iar aceia care Îl iubesc își vor dovedi dragostea pentru El prin ascultare.
Orice supunere adevărată vine din inimă. Domnul Hristos lucrează asupra inimii. Iar dacă noi ne dăm acordul, El Se va identifica atât de mult cu gândurile și scopurile noastre, va conforma atât de mult inima și mintea noastră cu voința Sa, încât, când ne vom supune Lui, aceasta nu va fi decât exprimarea propriei noastre dorințe. Voința, rafinată și sfințită, își va găsi plăcerea cea mai mare în a fi în slujba Sa. – Review and Herald, 14 iulie 1910
