De la idoli v-ați întors la Dumnezeu ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat și să așteptați din ceruri pe Fiul Său. (1 Tesaloniceni 1:9-10)
O biserică vie va fi o biserică lucrătoare. Creștinismul practic va da naștere la lucrători serioși pentru înaintarea cauzei adevărului… Tânjim să vedem caracterul creștin autentic manifestându-se în biserică. Tânjim să-i vedem pe membri liberi de un spirit frivol, lipsit de respect; și dorim cu ardoare să vedem că înalta chemare în Isus Hristos este adusă la îndeplinire. Unii dintre cei care Îl mărturisesc pe Hristos fac tot ce le stă în putință ca să trăiască și să acționeze astfel încât credința lor religioasă să fie atrăgătoare înaintea oamenilor ce prețuiesc valorile morale, astfel ca ei să accepte adevărul. Însă există mulți care nu simt nicio responsabilitate, nici măcar pentru a-și păstra propriile suflete în dragostea lui Dumnezeu și care, în loc de a-i binecuvânta pe alții prin influența lor, constituie o povară pentru cei pentru care ar trebui să lucreze, să vegheze și să se roage.
Cei care caută cu umilință să înalțe adevărul lui Hristos prin viața lor exemplară sunt asemănați în Cuvântul lui Dumnezeu cu aurul curat, pe când cei al căror gând și preocupare este propria etalare sunt ca arama sunătoare și ca un chimval zăngănitor. (…)
Cei care au o relație cu Dumnezeu să se roage stăruitor și cu credință și să nu se oprească aici, ci să lucreze tot atât cât se roagă pentru curățirea bisericii. Timpul prezent are nevoie de oameni consecvenți în privința scopurilor pe care le au, de bărbați și femei care nu vor fi afectați și nu se vor supune niciunei influențe nesfinte. (…)
Niciun bărbat și nicio femeie nu poate avea succes în a-L sluji pe Dumnezeu dacă nu-și pune tot sufletul în lucrare și dacă nu socotește toate lucrurile doar o pierdere față de cunoașterea lui Hristos. Cei care au anumite rezerve, care refuză să dea tot ce au, nu pot fi ucenici ai lui Hristos, cu atât mai puțin să fie colaboratorii Săi. Consacrarea trebuie să fie deplină. (…)
Domnul Isus S-a dus să pregătească locașuri pentru cei care așteaptă și veghează în vederea revenirii Sale. Acolo îi vor întâlni pe îngerii cei sfinți și oștirea răscumpărată și își vor uni laolaltă cântecele în laudă și glorie. Acolo iubirea Mântuitorului înconjoară pe poporul Său, iar cetatea lui Dumnezeu strălucește de lumina feței Sale – o cetate ale cărei ziduri mari și înalte sunt împodobite cu tot felul de pietre prețioase, ale cărei porți sunt din mărgăritare și ale cărei străzi sunt din aur curat, ca sticla transparentă. – Review and Herald, 3 iunie 1880
