Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:14)
Cea mai mare binecuvântare pe care o putem avea este o cunoaștere de sine corectă, astfel ca să ne putem vedea defectele de caracter și, prin harul divin, să le putem îndrepta. (…)
Suntem noi acum mai aproape de Dumnezeu decât în urmă cu un an? Ce schimbare s-ar vedea în experiența noastră religioasă, ce transformare în caracterele noastre dacă zi de zi noi am împlini principiul potrivit căruia noi nu suntem ai noștri, ci timpul și talentele noastre aparțin lui Dumnezeu și fiecare capacitate ar trebui folosită pentru a face voia Sa și pentru înaintarea cauzei Sale. (…)
Putem să ne înconjurăm cu făgăduințele lui Dumnezeu care vor fi ca un zid de foc în jurul nostru. Trebuie să știm cum să ne exercităm credința. Credința „este darul lui Dumnezeu”, însă puterea de a o exercita ne aparține. Dacă credința dormitează, acest lucru nu este în avantajul nostru, însă prin exercitare ea poate apuca toate binecuvântările. Ea este mâna prin care sufletul apucă puterea Celui Veșnic. Ea constituie mijlocul prin care inimile omenești, reînnoite prin harul lui Hristos, sunt făcute să bată în armonie cu marea inimă a iubirii. Credința se bizuie pe făgăduințele lui Dumnezeu și apelează la ele ca o garanție că El va face exact așa cum a spus că va face. Domnul Isus vine la sufletul păcătos, deznădăjduit, sărac și îi spune: „De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea.” Credeți, faceți apel la făgăduințe și lăudați pe Dumnezeu că primiți lucrurile pe care le-ați cerut și, când nevoia voastră va fi mai mare, veți primi binecuvântarea Sa și un ajutor deosebit. (…)
Întrebarea multor inimi este: Cum pot să găsesc fericirea? Nu trebuie să facem din aceasta obiectivul vieții noastre, să trăim ca să fim fericiți, însă cu siguranță vom găsi fericirea dacă vom merge pe cărarea unei ascultări umile. Apostolul Pavel era fericit. El afirmă în repetate rânduri că, în ciuda suferințelor, a luptelor și a încercărilor prin care a trebuit să treacă, el s-a bucurat de o mare mângâiere. El spune: „Sunt mângâiat, sunt foarte bucuros în toate încercările mele.” Toate energiile celui mai mare dintre apostoli au fost puse la lucru în vederea pregătirii pentru viața viitoare, viața veșnică, iar când timpul plecării sale s-a apropiat, el a putut să exclame: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept.” – Signs of the Times, 22 mai 1884
