Fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câștigul lui. (1 Corinteni 16:2)
Dăruirea face parte din religia Evangheliei. Temelia planului de mântuire a constat în sacrificiu. Domnul Isus a părăsit curțile regale cerești și S-a făcut sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să putem deveni bogați. Viața Sa de pe pământ a fost lipsită de egoism, dar plină de umilință și sacrificiu. Este oare slujitorul mai mare decât Stăpânul său? Să refuzăm noi oare, cei care avem parte de mântuirea cea măreață pe care a înfăptuit-o pentru noi, mădularele trupului Său, să-L urmăm pe Domnul nostru, dând dovadă de lepădare de sine? Când Mântuitorul nostru a suferit atât de mult pentru noi, să ne complăcem în îngăduire de sine egoistă? Nu; tăgăduirea de sine constituie o condiție esențială a uceniciei. (…)
Domnul Hristos, în calitate de conducător al nostru, a pregătit marea lucrare a mântuirii, însă El a încredințat această lucrare urmașilor Săi de pe pământ. Aceasta nu poate fi realizată fără mijloacele necesare, și El a dat poporului Său un plan pentru adunarea de resurse care să ajute la înaintarea cauzei Sale. Sistemul zecimii, instituit în acest scop, provine din vechime, de pe vremea lui Moise. Chiar din vremea lui Adam, cu mult timp înainte ca un sistem anume să fie dat, oamenilor li s-a cerut să aducă lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase. (…)
Dumnezeu nu ne obligă să dăruim pentru cauza Sa. Acțiunea noastră trebuie să fie benevolă. El nu dorește ca vistieria Sa să se umple cu daruri care nu sunt aduse de bunăvoie. Scopul Său în planul dăruirii sistematice a fost acela de a ne aduce într-o relație mai strânsă cu Creatorul nostru și, prin simpatie și iubire, și cu semenii noștri, punând astfel asupra noastră responsabilități care să contracareze egoismul și să impulsioneze faptele generoase, dezinteresate. Suntem înclinați să fim egoiști și să ne închidem inimile nefăcând fapte generoase. Prin cerința de a aduce daruri în momente dinainte stabilite, Domnul a avut în vedere ca dăruirea să devină un obicei, și acesta să fie considerat o datorie creștină. Inima, deschizându-se prin dăruire, nu trebuia să se închidă și să devină egoistă, rece. (…)
Fiecare bărbat, femeie și copil poate deveni un trezorier pentru Domnul. (…)
Este spre binele nostru acest plan, ca și noi să luăm parte la înaintarea cauzei Sale. Făcându-ne conlucrători în planul Său, El ne-a onorat. El a rânduit că este necesară cooperarea în cadrul poporului Său, pentru ca ei să-și cultive și să-și exercite sentimentele de binefacere. – Signs of the Times, 18 martie 1886
