Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu. (Ioan 3:21)
În Predica Sa de pe Munte, Domnul Hristos le-a vorbit oamenilor despre faptul că evlavia personală înseamnă putere pentru ei. Ei trebuie să se predea lui Dumnezeu, lucrând împreună cu El fără rezerve. Pretențiile mari, formele și ceremoniile, oricât de impunătoare ar fi, nu pot face inima bună și caracterul curat. Dragostea adevărată pentru Dumnezeu este un principiu activ, un mijloc purificator. (…)
Națiunea iudaică a ocupat cea mai înaltă poziție; ei au ridicat ziduri mari și înalte pentru a se izola de lumea păgână; ei se considerau un popor special, credincios, care era favorizat de Dumnezeu. Însă Domnul Hristos a prezentat religia lor ca fiind lipsită de credința mântuitoare. Era o combinație de doctrine seci, greu de împlinit, amestecate cu daruri și jertfe. Erau foarte atenți în practicarea circumciziei, dar nu învățau pe alții nevoia de a avea o inimă curată. Ei înălțau poruncile lui Dumnezeu prin cuvinte, însă refuzau să le înalțe prin trăirea lor, iar religia lor nu era decât o piatră de poticnire pentru alții.
Deși până atunci ei deținuseră autoritatea necontestată în materie de religie, acum ei trebuiau să facă loc marelui Învățător și unei religii care nu cunoștea hotare și nu făcea nicio distincție în ce privește castele, poziția în societate sau rasa. Însă adevărul pe care îl învăța Domnul Hristos era desemnat pentru întreaga familie omenească. Singura credință adevărată este cea care lucrează prin dragoste și curăță sufletul. Este precum drojdia – transformă și dezvoltă caracterul omenesc. (…)
Evanghelia lui Hristos înseamnă evlavie practică, o religie care îl înalță din degradarea sa firească pe cel ce o primește. Cel care privește la Mielul lui Dumnezeu știe că El ridică păcatele lumii. Religia adevărată va avea ca urmare o desfășurare cu totul diferită a vieții și caracterului decât cea văzută în viețile cărturarilor și fariseilor.
Dumnezeu nu dă lumina pentru ca aceasta să fie ascunsă în mod egoist și să nu-i lumineze pe aceia care se află în întuneric. Uneltele omenești constituie canalul rânduit de Dumnezeu pentru a se ajunge la lume. În loc de a-i instrui să ascundă lumina, Mântuitorul spune poporului Său: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” – Review and Herald, 30 aprilie 1895
