De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema. (Faptele 24:25)
Nu contează cât de păcătoși am fost, nu contează care este poziția în care ne aflăm, dacă ne pocăim, venind la Domnul Hristos și credem în El ca Mântuitor personal, putem fi salvați pe deplin. Însă cât de periculoasă este atitudinea aceluia care cunoaște adevărul, dar întârzie să-l pună în practică! Cât de primejdios este pentru bărbați și femei să caute doar amuzament pentru minte, să mulțumească gustul și să satisfacă rațiunea, neglijând ceea ce a fost descoperit ca fiind datorie, dar îndepărtându-se de la aceasta în căutarea a ceva ce nici ei nu știu!
Domnul Isus spune: „Umblați câtă vreme aveți lumină, până nu vă cuprinde întunericul.” Puneți în practică fiecare precept al adevărului pe care îl cunoașteți. Trăiți prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, și atunci Îl veți urma pe Isus oriunde va merge El… Domnul nu refuză să dea Duhul Sfânt celor care I-L cer. Când convingerea pune stăpânire pe inimă, de ce să nu ascultăm, de ce să nu dăm atenție glasului Spiritului lui Dumnezeu? Cu fiecare ezitare și amânare, noi ne așezăm într-o poziție în care ne va fi tot mai greu să acceptăm lumina cerului și, în cele din urmă, va fi imposibil să fim impresionați de îndemnurile și avertizările Sale. Păcătosul spune cu tot mai multă lejeritate: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”
Sufletele care la început amână și ezită, împotrivindu-se luminii și respingând orice cunoștință, au cele mai bune intenții de a face o întoarcere hotărâtă când se va ivi o ocazie bună; însă vrăjmașul cel viclean, care este pe urmele lor, face planuri pentru a-i lega prin firele invizibile ale obiceiurilor rele. Caracterul se formează prin obiceiuri, iar un pas făcut în jos pe cale reprezintă o pregătire pentru cel de-al doilea pas, iar cel de-al doilea, pentru ceilalți care urmează. (…)
Copiii lui Dumnezeu trebuie să strălucească precum lumina în mijlocul unui neam imoral și necinstit. Însă dacă nu sunt cultivate obiceiuri bune, acestea vor lăsa loc tendințelor firești și ei vor deveni plini de sine, destrăbălați, nepăsători, lacomi, răzbunători, capricioși, încăpățânați, orgolioși, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu. (…)
Caracterul lui Daniel reprezintă o ilustrare a ceea ce poate deveni un păcătos prin harul lui Hristos. El era puternic în ce privește puterea intelectuală și spirituală… Duhul Sfânt trebuie să locuiască în noi ca un locatar divin. Fie ca recunoștința și dragostea să abunde în inima voastră către Dumnezeu! – Review and Herald, 29 iunie 1897
