Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult nu face decât să sărăcească.(Proverbele 11:24)
Experiența arată că spiritul de bunăvoință se găsește mai mult la cei care dețin mijloace materiale mai puține decât printre cei bogați. Cele mai generoase donații pentru cauza lui Dumnezeu și pentru cei săraci provin din portofelul persoanelor mai sărace, în timp ce mulți dintre cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mari bogății în acest scop nu consideră că ar fi necesar să dea pentru înaintarea adevărului și nu aud strigătele celor săraci din mijlocul lor. (…)
Darul celor săraci, rodul lepădării de sine pentru răspândirea luminii prețioase a adevărului este ca tămâia mirositoare înaintea Domnului. Și fiecare act de sacrificiu de sine pentru binele altora va întări spiritul de binefacere din inima dătătorului, aducându-l pe dătător mai aproape de Răscumpărătorul lumii, care, „deși era bogat, s-a făcut sărac de dragul nostru pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem să fim bogați.”
Cea mai mică sumă dăruită cu voioșie ca urmare a lepădării de sine este de mai mare valoare în ochii lui Dumnezeu decât darurile acelora care ar putea da mii, și totuși să nu simtă lipsa. Văduva cea săracă, dăruind doi bănuți pentru vistieria Domnului, a dovedit dragoste, credință și mărinimie. Ea a dat tot ce a avut, încrezându-se în grija lui Dumnezeu pentru viitorul nesigur din fața ei. Mântuitorul a declarat că micul ei dar a fost cel mai mare dintre cele aruncate în vistierie în ziua respectivă. Prețul acestuia nu a fost măsurat după valoarea banilor, ci după curăția motivelor care au împins-o spre acest sacrificiu.
Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acelui dar sincer a făcut ca acesta să fie urmat de mari binecuvântări. Paraua văduvei a fost ca un mic pârâiaș care a curs de-a lungul veacurilor, tot lărgindu-se și adâncindu-se și contribuind în mii de direcții la răspândirea adevărului și la alinarea nevoilor celor săraci. Influența acelui dar mic a acționat mereu și mereu asupra a mii de inimi de-a lungul vremurilor și în fiecare țară de pe glob. Ca urmare, nenumărate daruri au fost dăruite pentru vistieria Domnului din partea celor săraci, dar generoși. Și iar și iar, exemplul său a stimulat spre fapte bune pe mii de oameni dintre cei iubitori de tihnă, egoiști și șovăielnici, și darurile lor s-au adăugat de asemenea la cel al acestei femei.
Generozitatea constituie o datorie ce nu trebuie nicidecum neglijată. (…)
Domnul apelează la darurile noastre pentru a ne ajuta să cultivăm un spirit de generozitate. – Review and Herald, 9 februarie 1886
