Cine seamănă puțin, puțin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera. (2 Corinteni 9:6)
Dărnicia este una dintre direcțiile spre care ne îndrumă Duhul Sfânt, iar când cei care susțin că fac parte din poporul lui Dumnezeu refuză să ofere și rețin astfel de la Domnul ceea ce este al Său, ei vor suferi pierderi spirituale. (…)
Ar fi mai bine să nu dăm deloc decât să dăm cu părere de rău, căci dacă dăm din ceea ce avem fără a avea un spirit de dărnicie, noi Îl sfidăm pe Dumnezeu. Să nu uităm că avem de-a face cu Cel de care noi depindem pentru fiecare binecuvântare, Cel care citește fiecare gând al inimii, fiecare scop al minții.
Apostolul Pavel avea o lucrare specială de prezentat fraților din Corint. Era foamete în Ierusalim, iar apostolii „au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraților care locuiau în Iudeea”. Ei au prezentat nevoia în fața bisericilor, așteptându-se să primească o sumă mică pentru acoperirea nevoilor sfinților și au prezentat Domnului în rugăciune nevoia respectivă.
Însă credincioșii macedoneni, mișcați de Duhul lui Dumnezeu, pentru început s-au consacrat pe ei înșiși lui Dumnezeu și apoi au dat tot ce au avut. Au simțit că au astfel privilegiul de a-și exprima încrederea în Dumnezeu. Credincioșii din Macedonia erau săraci, însă ei nu trebuiau să fie mânați de la spate ca să dea. Ei s-au bucurat că puteau să contribuie și ei cu ceea ce aveau. A fost inițiativa lor să vină în față și să dea, în simplitatea și integritatea lor, din iubire pentru frații lor, lipsindu-se de hrană și îmbrăcăminte în cazurile în care nu aveau bani. Iar când apostolii au vrut să-i oprească, ei i-au rugat să primească darurile lor și să le ducă sfinților aflați în nevoie.
Această lepădare de sine și acest sacrificiu de sine au depășit cu mult așteptările lui Pavel și el a fost plin de recunoștință și apoi, încurajat de acest exemplu, l-a solicitat pe Tit să încurajeze biserica din Corint să facă același fel de fapte bune. (…)
„Noi dar am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse. După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere.”
Această acțiune din partea macedonenilor a fost inspirată de Dumnezeu ca să trezească și în biserica din Corint spiritul dărniciei. – Review and Herald, 15 mai 1900
