Voi sunteți lumina lumii. (Matei 5:14)
Lucrurile veșnice trebuie să fie de interes pentru noi și trebuie să fie considerate ca fiind o infinită importanță în comparație cu cele vremelnice. Dumnezeu ne cere ca cea dintâi preocupare a noastră să aibă în vedere sănătatea și prosperitatea sufletului. Trebuie să fim conștienți că ne bucurăm de favoarea lui Dumnezeu, că El are plăcere de noi, că suntem cu adevărat copiii Lui și că ne aflăm într-o poziție în care El poate comunica cu noi, iar noi, cu El. Nu trebuie să avem odihnă până ce, în acea atitudine de smerenie și umilință în care El ne poate binecuvânta, nu ajungem să ne apropriem de Dumnezeu de unde lumina Sa poate străluci asupra noastră, iar noi să putem reflecta acea lumină tuturor celor din jurul nostru. Însă nu putem face acest lucru până când nu depunem toate eforturile pentru a trăi noi înșine în lumină. Dumnezeu cere acest lucru de la toți urmașii Săi, nu doar spre binele lor, ci și spre beneficiul celor din jurul lor.
Nu putem face ca lumina noastră să strălucească asupra altora pentru a le atrage atenția asupra lucrurilor cerești, dacă noi înșine nu avem lumina în noi. Trebuie să fim umpluți cu spiritul Domnului Isus Hristos, altfel nu putem arăta altora că Domnul Hristos în noi este nădejdea slavei. Mântuitorul trebuie să locuiască înăuntrul nostru, altfel noi nu putem exemplifica prin viețile noastre viața Sa de devoțiune, iubirea Sa, blândețea Sa, mila Sa, compasiunea Sa, lepădarea de Sine și curăția Sa. De acestea avem mare nevoie. Preocuparea noastră ar trebui să fie cum să ne conformăm caracterul potrivit standardului de sfințenie al Bibliei?
Domnul Hristos Și-a sacrificat măreția, splendoarea, slava, onoarea și a devenit sărac pentru noi, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să putem deveni bogați. El S-a coborât la o viață umilă. S-a supus batjocurii. A fost disprețuit și respins de oameni. A suportat insultă, batjocură și cea mai dureroasă moarte în modul cel mai rușinos, pentru ca în felul acesta să poată fi înălțat și să îi salveze pe fiii și fiicele lui Adam din starea cea mai nenorocită. Având în vedere acest sacrificiu fără margini și iubirea Sa care întrece înțelegerea noastră, să nu-I aducem noi lui Dumnezeu o slujire deplină, care oricum este atât de deficitară chiar când este la cotele cele mai înalte? Să folosim noi în mod egoist, pentru treburile noastre sau plăcerea noastră, timpul pe care ar trebui să-l devotăm aspectelor religioase, studiului Scripturii, cercetării de sine și rugăciunii?
Nu ne-am pus speranțele noastre aici, în lumea aceasta. Faptele noastre stau mărturie că din ceruri avem toată încrederea noastră. – Review and Herald, 29 martie 1870
