Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. (Ioan 5:24)
Cuvintele Domnului Hristos trebuie evaluate nu doar în funcție de înțelegerea noastră, ci trebuie considerate potrivit semnificației pe care El Însuși le-a acordat-o. El a luat vechile adevăruri, date tot de El, și le-a așezat înaintea ascultătorilor Săi în lumina cerului. Și cât de diferită a fost reprezentarea lor! Ce potop de semnificații și câtă strălucire și spiritualitate a adus explicarea lor!
Comorile bogate ale adevărului, deschise înaintea oamenilor, i-au atras pe aceștia și i-au încântat. Ele erau în contrast vădit cu explicațiile lipsite de duh și de viață pe care le dădeau rabinii Scripturilor. Iar minunile pe care le făcea Domnul Isus păstrau continuu în fața ascultătorilor Săi onoarea și slava lui Dumnezeu. El le apărea ca un mesager venit direct din cer pentru că El vorbea nu doar urechilor lor, ci și inimilor lor. Când apărea în fața lor cu umilință, dar cu demnitate și maiestate, ca unul menit să poruncească, o putere Îl însoțea; inimile erau topite și deveneau sensibile. Prezența Sa trezea dorința sinceră de a asculta vocea Aceluia care rostise adevărul cu solemnitate, dar în același timp ca pe o melodie plăcută. (…)
Fiecare minune făcută de Domnul Hristos i-a convins pe unii de caracterul Său. Dacă o persoană obișnuită ar fi făcut aceleași lucrări pe care le-a făcut Domnul Hristos, toți ar fi declarat că acea persoană lucrează prin puterea lui Dumnezeu. Însă erau și din aceia care nu au dorit să primească lumina din ceruri și s-au așezat cu îndârjire împotriva acestei evidențe. (…)
Nu absența onoarei, slavei și a bogățiilor lumești a fost cea care i-a determinat pe iudei să-L respingă pe Domnul Isus. Soarele Neprihănirii, strălucind în mijlocul întunericului moral în raze atât de clare, scotea la iveală contrastul dintre păcat și sfințenie, curăție și întinare, și o asemenea descoperire nu era binevenită pentru ei.
Învățăturile Domnului Hristos, prin cuvânt și exemplu, au constituit semănarea seminței ce urma apoi să fie cultivată de ucenicii Săi. Mărturia acestor pescari de oameni avea să fie considerată drept cea mai înaltă autoritate de către toate națiunile pământului. – Review and Herald, 12 iulie 1898
