Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească. (Marcu 10:45)
Domnul Hristos primea continuu de la Tatăl ca să ne poată da nouă mai departe. „Cuvintele pe care le auziți”, spunea El, „nu sunt ale Mele, ci ale Tatălui Meu, care M-a trimis pe Mine”… El a trăit, a meditat și S-a rugat nu pentru Sine Însuși, ci pentru alții. După orele petrecute cu Dumnezeu, El venea în fiecare dimineață și aducea lumina cerului pentru cei care Îl ascultau. El primea zilnic un botez reînviorător al Duhului Sfânt. În primele ore ale zilei, Domnul Îl trezea din somn, și sufletul și buzele Lui erau unse cu har pentru ca El să-l transmită mai departe. Din curțile cerești Îi erau transmise cuvinte proaspete, cuvinte pe care să le rostească apoi la vreme potrivită celor trudiți și împovărați. (…)
Ucenicii lui Hristos erau foarte mult impresionați de rugăciunile Lui și de obiceiul lui de comuniune cu Dumnezeu. Într-o zi, după o scurtă despărțire de Domnul lor, ei L-au găsit cufundat în rugăciune fierbinte. Părând că nu le simte prezența, El a continuat să se roage cu voce tare. Inimile ucenicilor au fost profund mișcate. Când a încetat să se roage, ei I-au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Ca răspuns, Domnul Hristos le-a repetat rugăciunea Tatăl nostru, așa cum a rostit-o pe Muntele Fericirilor.
„Dacă unul dintre voi”, le-a spus El, „are un prieten și se duce la el în miezul nopții și-i zice: «Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu și n-am ce-i pune înainte.»”
Aici Domnul Hristos ni-l prezintă pe cel ce adresează o cerere pentru ca el, la rândul lui, să poată da. În același mod, ucenicii trebuiau să ceară binecuvântări de la Dumnezeu. În hrănirea mulțimilor și în predica despre pâinea din ceruri, Domnul Hristos a prezentat înaintea lor lucrarea pe care o aveau ca reprezentanți ai Săi. Ei trebuiau să dea pâinea vieții oamenilor… Suflete flămânde după pâinea vieții aveau să vină la ei, iar ei aveau să se simtă lipsiți și neajutorați. Trebuiau să primească hrană spirituală ca să aibă ce să dea mai departe. Nu trebuiau să întoarcă spatele niciunui suflet flămând. Domnul Hristos îi îndreaptă spre Sursa de aprovizionare… Și oare Dumnezeu, care i-a trimis pe slujitorii Săi să-i hrănească pe cei flămânzi, nu avea să le împlinească nevoile care priveau propria Sa lucrare? – Review and Herald, 11 august 1910
