Un om a dat o cină mare și a poftit pe mulți. La ceasul cinei a trimis pe robul său să spună celor poftiți: „Veniți, căci iată că toate sunt gata.” (Luca 14:16-24)
Această parabolă ilustrează clar starea multora dintre cei ce susțin a crede adevărul prezent. Domnul le-a trimis o invitație la cina pe care El a pregătit-o pentru ei și care L-a costat mult, însă interesele lumești sunt pentru ei de importanță mai mare decât comoara veșnică. Ei sunt invitați să se implice în lucrurile ce au valoare veșnică, însă fermele, vitele și casele lor par a fi pentru ei de însemnătate cu mult mai mare decât ascultarea de invitația cerească, depășind-o pe aceasta cu mult în atracție, iar aceste lucruri pământești sunt socotite scuze pentru neascultarea lor de porunca cerească: „Veniți, căci iată că toate sunt gata.”
Tocmai binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat acestor indivizi pentru a-i pune la încercare ca să vadă dacă Îi dau „lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”, ei le folosesc ca pe o scuză că nu pot asculta de cerințele adevărului. Ei au apucat comoara pământească în mâinile lor și spun: „Trebuie să am grijă de aceste lucruri; nu trebuie să neglijez lucrurile acestei vieți; aceste lucruri sunt ale mele.” Astfel, inimile acestor oameni au ajuns atât de insensibile, precum drumul cel bătătorit. (…)
Inimile lor sunt atât de năpădite de spinii și grijile acestei vieți, încât nu mai au loc pentru lucrurile cerești. Domnul Isus îi invită pe toți cei trudiți și împovărați și le promite că le va da odihnă dacă vor veni la El… El dorește ca ei să lase deoparte poverile grijilor și încurcăturilor din această lume și să ia jugul Său, care înseamnă lepădare de sine și sacrificiu de sine pentru alții. Această povară se va dovedi a fi ușoară. Aceia care refuză să accepte alinarea pe care le-o oferă Domnul Hristos și continuă să poarte jugul egoismului, care roade atât de adânc, împovărându-le sufletele la maximum prin planurile pe care le fac de a acumula bani pentru satisfacerea eului, nu au experimentat pacea și odihna care se pot găsi prin purtarea jugului lui Hristos și ducerea poverilor tăgăduirii de sine și a bunăvoinței dezinteresate pe care Domnul Hristos le-a purtat în folosul lor. (…)
Sufletele pentru care a murit Domnul Hristos pot fi salvate prin eforturile lor personale și printr-un exemplu de evlavie… Însă lumina cea prețioasă este ascunsă sub obroc și ea nu dă lumină celor care se află în casă. – Review and Herald, 25 august 1874
