Un om avea doi feciori. S-a dus la cel dintâi și i-a zis: „Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea!” „Nu vreau”, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău și s-a dus. S-a dus și la celălalt și i-a spus tot așa. Și fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” și nu s-a dus. Care din amândoi a făcut voia tatălui său? (Matei 21:28-31)
În această parabolă, fiul care a refuzat să se ducă reprezenta neamurile, iar cel care a spus „Mă duc, doamne” îi reprezenta pe farisei. Domnul Hristos tocmai curățise templul de cei care îl întinaseră cu traficul interzis pe care îl practicau acolo. Divinitatea a străfulgerat prin umanitate, iar oamenii au putut vedea slava și puterea lui Dumnezeu manifestate înaintea lor… În drumul spre Ierusalim, mulțimea așternuse haine pe jos și ramuri de finic, aducându-I laude și cântând: „Osana, Fiul lui David!” Deși cei care s-au exprimat în acest fel nu au îndrăznit să-și continue aclamațiile în preajma porții templului, temându-se de preoți și conducători, copiii au preluat cântecul și Îl lăudau pe Dumnezeu în templu, cu glas tare: „Osana, Fiul lui David!”
Neamurile erau gata să accepte adevărul, dar cei care avuseseră o lumină atât de mare și privilegii atât de minunate, cărora li se oferiseră binecuvântări atât temporare, cât și spirituale, au refuzat solia mântuirii. Ei avuseseră pretenția că sunt poporul lui Dumnezeu. Ei spuseseră: „Ne ducem, Doamne”, însă nu au făcut voia Tatălui lor. (…)
Când invitația cerului a ajuns la urechile tale, ai spus tu: „Da, Doamne, eu cred adevărul,” dar nu cumva prin acțiunile din viața ta ai arătat că nu îl crezi? L-ai pus tu la inimă? Puterea lui transformatoare a pus stăpânire pe sufletul tău? Harul său sfințitor a lucrat asupra caracterului tău? Cum stau lucrurile cu tine?
Este privilegiul fiecăruia dintre noi să spunem: „Voi împlini poruncile Stăpânului meu la literă, conștient sau inconștient… voi spune: «Care sunt poruncile date mie? Care este datoria trasată pentru mine? Ce îmi spune Stăpânul? Care este poziția mea înaintea lui Dumnezeu?»” De îndată ce noi intrăm într-o relație potrivită cu Dumnezeu, vom înțelege care ne este datoria și o vom îndeplini, și nu vom socoti că lucrurile bune pe care le facem ne îndreptățesc să căpătăm mântuirea. (…)
Întrebarea nu este: Cum te vei descurca în ziua încercării sau cândva în viitor, ci cum stau lucrurile cu sufletul tău astăzi? Te vei duce să lucrezi astăzi? – Review and Herald, 9 aprilie 1889
