O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. (Matei 13:5)
Sămânța semănată pe locuri stâncoase găsește puțin pământ în care să-și formeze rădăcina. Plantele răsar repede, însă rădăcinile firave nu pot pătrunde în stâncă pentru a găsi hrana care să susțină creșterea plantei, și curând aceasta moare. Un mare număr dintre cei ce pretind a fi religioși pot fi reprezentați prin această sămânță căzută în locuri stâncoase. Ei constituie o clasă ușor de convins, dar religia lor este superficială.
Sunt cei care primesc adevărul cel prețios cu bucurie; ei sunt din cale afară de zeloși și își exprimă uimirea că nu toți pot vedea lucrurile care pentru ei sunt atât de clare. Ei îi îndeamnă și pe alții să îmbrățișeze acele învățături extrem de convingătoare. Ei condamnă în grabă pe cei șovăielnici și pe cei care cumpănesc meticulos toate dovezile cu privire la adevăr și îl întorc pe toate părțile… Însă, atunci când vin încercări, prea adesea aceste persoane entuziaste se clatină și cad.
Așa cum rădăcinile plantei pătrund în sol pentru a găsi apă și hrană în pământ, la fel creștinii trebuie să fie înrădăcinați în Hristos, trăgându-și seva și hrana de la El, așa cum face mlădița din viță, și ei nu pot fi despărțiți de Sursa tăriei lor prin încercări.
Cei care sunt precum sămânța căzută în locuri stâncoase își găsesc bucuria pentru o vreme, căci ei socotesc că religia este ceva ce îi poate scăpa de încercări și de orice fel de greutăți. Ei nu au luat în calcul costul ce trebuie plătit. (…)
Această categorie de oameni, pe care Domnul Isus i-a asemănat cu sămânța căzută pe locuri stâncoase, și-au pus încrederea în faptele lor bune, în intențiile lor bune, se simțeau puternici în propria lor tărie, punându-și nădejdea în propria neprihănire. Ei nu sunt „puternici în Domnul și în puterea tăriei Lui”. Ei nu au considerat că vigilența continuă constituie prețul siguranței. Ei ar fi trebuit să se îmbrace cu întreaga armură a lui Dumnezeu ca să poată sta împotriva uneltirilor vrăjmașului. Făgăduințele bogate și îmbelșugate ale lui Dumnezeu au fost rostite în folosul lor, și dacă ar fi crezut în Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar fi putut fi îmbrăcați cu un „așa zice Domnul” și ar fi putut face față oricărui atac viclean al vrăjmașului; căci atunci când vrăjmașul ar fi năvălit ca un potop, Duhul Domnului ar fi ridicat un zid împotriva lui. – Review and Herald, 7 iunie 1892
