Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard. (Matei 21:33; citiți și v. 34-41)
O descriere a acestei vii este făcută în Isaia: „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curățat de pietre și a sădit în ele vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc.”
Această ilustrație reprezintă avantajele și oportunitățile date lui Israel. Prin Moise, ei au primit precepte și porunci divine. Dumnezeu le-a dat bogății și prosperitate. Se bucurau de toate privilegiile vremelnice și spirituale. Erau protejați de legea Celor Zece Porunci. Acest lucru era ceea ce îi deosebea de orice altă națiune de pe fața pământului.
Biserica este comoara deosebită a lui Dumnezeu, prețioasă în ochii Săi și scumpă inimii Sale, în care sălășluiește o dragoste infinită. Gospodarul a luat toate măsurile ca via să primească toată îngrijirea posibilă. Nimic nu a rămas nefăcut din ceea ce putea fi făcut viei, astfel ca aceasta să-l onoreze pe cel ce o deținea. (…)
Prin foc, furtună și moarte, marele EU SUNT Și-a răscumpărat poporul, acordându-le onoarea de a fi reprezentanții Săi puși deoparte, în mod special. I-a scos din țara robiei. I-a purtat pe aripi de vultur și i-a adus la Sine, ca să poată locui la umbra Celui Preaînalt. Domnul Hristos era conducătorul invizibil al copiilor lui Israel în pelerinajele lor prin pustie. Au fost martori ai celei mai minunate manifestări a puterii lui Dumnezeu atunci când au trecut prin Marea Roșie. Și zi de zi au călătorit sub stâlpul de nor, simbolul prezenței divine. (…)
Cu un asemenea conducător, cu o asemenea manifestare a măreției și puterii Sale, copiii lui Israel ar fi trebuit să dovedească credință și curaj pentru a merge mai departe. Însă doar doi din cei ce au trecut Marea Roșie au supraviețuit ca să intre în țara făgăduită.
Trebuie să avem grijă ca să nu împărtășim aceeași soartă cu a vechiului Israel. Istoria neascultării și căderii lor a fost înregistrată pentru învățătura noastră, ca să evităm să facem așa cum au făcut ei. – Review and Herald, 10 iulie 1900
