Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se duce să caute pe cea rătăcită? (Matei 18:12; citiți și v. 11-14)
În parabola păstorului care își caută oaia pierdută avem o ilustrare a răbdării, a perseverenței și a iubirii fără margini ale lui Dumnezeu. Când contemplăm dragostea lui Dumnezeu, din inimile noastre țâșnesc recunoștință, laudă și mulțumire. Îi aducem slavă pentru darul neprețuit al singurului Său Fiu. Nu există un animal mai neajutorat și mai derutat decât oaia atunci când se rătăcește de turmă. Dacă nu este căutată de un păstor milos, o oaie care se rătăcește nu își mai găsește niciodată drumul spre turmă. Păstorul trebuie s-o ia el însuși în brațe și s-o ducă până la turmă.
Fariseii erau gata să-L condamne pe Domnul Isus deoarece El nu îi respingea și nu îi condamna pe vameși și păcătoși, așa cum făceau ei. Ei socoteau că legea îi îndreptățește și nu considerau că mila și îndurarea pe care Domnul Isus le prezenta în lecțiile Sale ar fi necesare în viața lor practică. Domnul Hristos nu i-a chemat niciodată pe păcătoși să vină la El ca să-i salveze în păcatele lor, ci să-i salveze din păcatele lor. (…)
Domnul Hristos nu a stabilit planul de mântuire doar pentru un popor sau o națiune. El a spus: „Eu Îmi dau viața pentru oile Mele. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta, și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și vor fi o turmă și un Păstor.”
Fie ca orice suflet disperat și neîncrezător să prindă curaj, chiar dacă a lucrat cu răutate. Nu trebuie să gândiți că, cine știe, poate că Dumnezeu vă va ierta păcatele și vă va permite să veniți în prezența Sa. Nu, ci trebuie să nu uitați că Dumnezeu este Acela care a făcut primul pas, El a plecat să vă caute pe când erați răzvrătiți împotriva Lui.
Dacă zelul și entuziasmul considerate necesare pentru succesul în lucrurile vremelnice nu sunt recomandabile în căutarea salvării celor pierduți, care are un dublu scop – să binecuvânteze și să facă din noi o binecuvântare –, atunci ce ar fi necesar? Prin convertire, noi suntem în mod personal așezați într-o legătură vitală cu Domnul Isus Hristos, care a devenit pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și mântuire. – Signs of the Times, 22 ianuarie 1894
