Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Luca 10:25; citiți și v. 30-37)
Cu atenția încordată la maximum, mulțimea prezentă aștepta răspunsul lui Isus… Însă Domnul Hristos, Cel care cunoaște foarte bine inimile oamenilor, a înțeles intențiile și scopurile vrăjmașilor Săi. El a răspuns printr-o întrebare adresată învățătorului Legii: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” Și învățătorul Legii a răspuns la rândul lui: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Învățătorul legii pusese o întrebare simplă, clară, iar răspunsul a fost la fel de simplu și clar. Răspunzând la întrebarea: „Ce este scris în Lege?”, învățătorul legii a trecut cu vederea toată mulțimea aceea de reguli ceremoniale și rituale, socotindu-le fără valoare, și a prezentat doar cele două principii pe care se întemeiază Legea și profeții, iar Domnul Isus a lăudat înțelepciunea lui și i-a spus: „Fă așa și vei avea viața veșnică.”
Pentru a răspunde la întrebarea: „Cine este aproapele meu?”, Domnul Isus a prezentat pilda samariteanului milos. El știa că iudeii îi considerau ca semeni ai lor doar pe cei din națiunea lor, iar pe cei dintre neamuri îi priveau cu dispreț, numindu-i câini, netăiați împrejur, necurați și întinați. Însă pe samariteni îi disprețuiau mai mult decât pe alții… Și Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort.”
În timp ce omul zăcea astfel, a trecut pe acolo un preot, dar doar a aruncat o privire la omul cel rănit; și, pentru că nu dorea să se complice și să cheltuiască cu el, a trecut mai departe. Apoi a trecut un levit. Curios să vadă ce s-a întâmplat, se oprește și se uită la rănit, dar nu are niciun fel de sentiment de milă care să-l determine să-l ajute pe cel ce zăcea să moară. Nu-i place să facă așa ceva și, gândindu-se că nu-i treaba lui, trece și el mai departe. Aceștia amândoi erau angajați într-o slujbă sacră, pretinzând că ei cunosc Scripturile și le pot interpreta. Ei fuseseră instruiți în școala bigotismului național și deveniseră egoiști, înguști și snobi, fără să le pese de cei care nu erau evrei. Au privit la omul rănit, dar nu își dădeau seama dacă făcea parte dintre ai lor sau nu. Putea să fie samaritean – și au trecut pe alături. – Signs of the Times, 16 iulie 1894
