Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă și-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate ca să nu vină să-mi bată capul.” (Luca 18:4-5; citiți v. 1-8)
În această parabolă, Domnul Hristos scoate în evidență contrastul puternic dintre judecătorul cel nedrept și Dumnezeu. Judecătorul, deși nu se temea nici de Dumnezeu, nici de oameni, a ascultat-o pe văduvă datorită cererilor ei continue. Deși inima lui a rămas tot ca gheața, stăruința văduvei a dus la succesul ei. El se purtase nedrept cu ea, nu simțise niciun fel de milă sau compasiune pentru ea, starea ei deplorabilă nu însemna nimic pentru el. „Auziți ce zice judecătorul nedrept? Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.”
Judecătorul a cedat în fața cererilor văduvei din motive egoiste, ca să nu mai fie deranjat de cererile ei insistente. Cât de diferită este atitudinea lui Dumnezeu față de rugăciunile care Îi sunt adresate! Deși nouă ni se pare uneori că Tatăl nostru nu ne răspunde imediat la rugăciuni, El nu ne întoarce niciodată spatele cu indiferență. Atât prin această parabolă, cât și prin cea cu omul care se trezește în mijlocul nopții pentru a satisface nevoia prietenului său pentru ca acesta, la rândul lui, să poată sluji celui ce-i cere, noi suntem învățați că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile. Prea adesea, noi credem că cererile noastre nu sunt auzite și ajungem să nutrim îndoială și să nu Îl credem pe Dumnezeu, în loc să contăm pe făgăduința: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide.”
Ce este rugăciunea – doar expresia foamei sufletului nostru? Nu, ci prezentarea problemelor cu care ne confruntăm și a nevoilor noastre, de fapt a nevoii noastre după ajutorul lui Dumnezeu împotriva vrăjmașului nostru, Diavolul. Rugăciunea trebuie înălțată pentru păstrarea vieții, a puterilor și capacităților noastre, pentru ca să-I putem aduce cel mai bun serviciu Creatorului nostru.
Judecătorul cel drept nu respinge pe niciunul din cei ce vin la El cu căință. El are mai multă plăcere în biserica Sa, care se luptă cu ispite aici jos, decât în oștirea impunătoare de îngeri care înconjoară tronul Său. Nicio rugăciune sinceră nu este trecută cu vederea. Printre imnurile din corurile cerești, Dumnezeu aude strigătele celei mai slabe ființe omenești. Dacă te simți cu totul nevrednic, încredințează-I Lui problema ta, căci urechile Sale sunt deschise la strigătul tău. „El, care nu L-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” – Signs of the Times, 15 septembrie 1898
