Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit. (Geneza 2:17)
Ascultă versiunea audio aici.
Domnul știa că Adam și Eva nu puteau fi fericiți fără să muncească, de aceea le-a dat ocupația plăcută de a împodobi grădina. Și, pe măsură ce supravegheau lucrurile frumoase și utile din jurul lor, ei puteau privi bunătatea și slava lui Dumnezeu în lucrările creației Sale. Adam și Eva aveau subiecte de contemplare în lucrările lui Dumnezeu din Eden, care era ca un cer în miniatură. Dar Dumnezeu nu i-a creat doar ca ei să-I contemple lucrările mărețe; de aceea i-a înzestrat cu mâini pentru a munci și cu minți și inimi pentru a contempla. Dacă fericirea creaturilor Sale ar fi constat în a nu face nimic, Creatorul nu le-ar fi desemnat o anumită lucrare de făcut. Prin muncă, Adam și Eva aveau să-și găsească fericirea și, de asemenea, aceasta le oferea ocazia să mediteze. Ei puteau să reflecteze asupra faptului că au fost creați după chipul lui Dumnezeu, spre a fi asemenea Lui în neprihănire și sfințenie. Mintea lor se putea dezvolta continuu, devenind tot mai rafinată și înnobilată, căci Dumnezeu era învățătorul lor, iar îngerii le erau însoțitori.
Domnul i-a pus la încercare pe Adam și pe Eva pentru ca ei să-și poată forma caractere de o integritate neclintită pentru propria lor fericire și pentru slava Creatorului lor. El a înzestrat perechea sfântă cu puteri mintale superioare oricărei alte ființe create de El. Puterile lor mintale erau doar cu puțin mai prejos decât cele ale îngerilor. Ei se puteau bucura de splendoarea și slava naturii și puteau înțelege caracterul Tatălui lor ceresc din lucrările create de El. Orice lucrare asupra căreia se oprea ochiul în imensitatea lucrărilor Tatălui, oferite cu atâta generozitate, dădeau mărturie despre iubirea Sa și despre infinita Lui putere. (…)
Cea dintâi mare lecție morală dată lui Adam și Evei a fost cea a lepădării de sine. Frâiele stăpânirii de sine se aflau în mâinile lor. Judecata, rațiunea și conștiința trebuiau să rămână vigilente. Lui Adam și Evei le-a fost permis să mănânce din orice pom din grădină, cu excepția unuia singur. Așadar, era o singură interdicție. Pomul oprit era la fel de atrăgător și frumos ca orice alt pom din grădină. Era numit pomul cunoștinței deoarece, dacă luau din acel pom, despre care Dumnezeu le spusese: „Să nu mâncați din el”, ei aveau să dobândească cunoașterea răului, a păcatului, și astfel să fie implicați în experiența neascultării. – Review and Herald, 24 februarie 1874
