Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l muiați în sângele din strachină și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii cu sângele din strachină. (Exodul 12:22)
Urmărește versiunea video aici.
Instrucțiunile pe care le-a dat Moise cu privire la sărbătoarea Paștelui sunt pline de semnificație și se aplică atât pentru părinții, cât și pentru copiii acestui veac al lumii…
Tatăl trebuia să-l consacre pe fiecare locatar al casei sale lui Dumnezeu și să facă o lucrare care este reprezentată prin sărbătoarea Paștelui. Era periculos să lase această datorie solemnă pe seama altora. Acest pericol este bine ilustrat printr-un incident relatat despre o familie de evrei în noaptea de Paște.
Legenda spune că fiica cea mai mare era bolnavă, dar ea știa că trebuia ales un miel de fiecare familie și că sângele acestuia trebuia stropit pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, astfel ca Domnul să poată vedea semnul sângelui și să nu îngăduie nimicitorului să intre și să-l ucidă pe întâiul născut. Cu câtă îngrijorare a văzut apropierea nopții, când îngerul nimicitor urma să treacă. A devenit foarte neliniștită. L-a chemat alături de ea pe tatăl său și l-a întrebat: „Ai însemnat stâlpii ușii cu sânge?” El a răspuns: „Da, am dat îndrumările necesare în această privință. Nu fi neliniștită, îngerul nimicitor nu va intra aici.”
Se făcea tot mai întuneric și copila l-a chemat iar și iar pe tatăl ei, întrebându-l: „Ești sigur că stâlpii ușii sunt însemnați cu sânge?” Tatăl o asigură din nou că nu are de ce să se teamă, căci o poruncă ce avea asemenea consecințe nu putea fi neglijată de slujitorii săi vrednici de încredere. Cum miezul nopții se apropia, vocea copilei se auzi iarăși spunându-i: „Tată, nu sunt sigură. Ia-mă în brațe și du-mă să văd semnul eu însămi, ca să pot apoi să mă odihnesc.”
Tatăl s-a supus dorinței copilei sale; a luat-o în brațe și a dus-o la ușă; însă nu era niciun semn de sânge pe pragul de sus sau pe stâlpii ușii. A început să tremure la gândul îngrozitor că familia sa ar putea deveni o casă de jale. Cu propriile sale mâini, a apucat mănunchiul de isop și a stropit stâlpii ușii cu sânge; apoi a arătat copilului bolnav că semnul era acolo. – Review and Herald, 21 mai 1895
