În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o. (Ioan 1:4-5)
Urmărește ediția video aici.
Domnul Hristos era temelia întregului sistem iudaic de închinare, acesta fiind umbra realității vii – manifestarea lui Dumnezeu în Hristos. Prin sistemul de jertfe, toți puteau vedea personalitatea lui Hristos și puteau să-L aștepte cu nerăbdare pe divinul lor Mântuitor. Însă când El a apărut înaintea lor ca reprezentant al Dumnezeului nevăzut – căci în „El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii” –, ei nu au fost în stare să-I vadă caracterul divin din cauza lipsei lor de spiritualitate. Profeții lor le preziseseră că El avea să vină ca Eliberator… Însă, chiar dacă misiunea și caracterul Lui fuseseră atât de clar descrise, deși a venit la ai Săi, ai Săi nu L-au primit. Uneori divinitatea scânteia prin umanitate – slava străbătea prin omenesc – iar ucenicii Îi aduceau laude. Însă doar după ce Hristos S-a suit la Tatăl Său și când S-a coborât Duhul Sfânt peste ei, ucenicii au ajuns să aprecieze pe deplin caracterul și misiunea Domnului Hristos. După botezul cu Duhul Sfânt, ei au început să-și dea seama că fuseseră în prezența Domnului vieții și al slavei. Pe măsură ce Duhul Sfânt le aducea aminte cuvintele Domnului Hristos, ei au început să priceapă profețiile, să înțeleagă minunile extraordinare pe care le făcuse El. După ce s-au trezit la realitatea faptului că Hristos fusese printre ei, propria lor persoană li se părea cu mult mai neînsemnată decât înainte de a-și da seama de acest lucru. Nu se plictiseau niciodată să repete fiecare lucru pe care-l observau că are legătură cu cuvintele și lucrările Sale. Pe măsură ce-și aminteau lecțiile din învățăturile Sale pe care le înțeleseseră doar vag când se aflaseră în prezența Lui, dar care acum le apăreau ca o revelație proaspătă, erau cuprinși adesea de remușcări gândindu-se la nesăbuința, necredința și neînțelegerea lor. Scripturile au devenit o carte nouă pentru ei.
Ucenicii și-au adus aminte că Domnul Hristos spusese: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Cuvântul avea să le fie călăuză și îndrumare. Pe măsură ce ucenicii cercetau cărțile lui Moise și ale profeților care dădeau mărturie despre Domnul Hristos, ei au fost aduși în părtășie cu Divinitatea și au început să învețe altfel de la marele lor Învățător, care Se înălțase la cer pentru a încheia lucrarea pe care o începuse pe pământ. – Review and Herald, 23 aprilie 1895
