El a crescut… ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire care să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. (Isaia 53:2)
Urmărește versiunea video aici.
Oamenii din zilele Domnului Isus nu au putut vedea dincolo de haina umilinței slava Fiului lui Dumnezeu. El era „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința”. El era pentru ei ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat, fără frumusețe, fără strălucire care să-i atragă.
Domnul Hristos ajungea la oameni acolo unde se aflau ei. El prezenta cu claritate adevărul pentru mintea lor, în limbajul cel mai convingător, dar totodată cel mai simplu. Oamenii săraci și umili, cei neînvățați puteau înțelege prin credința în El adevărurile cele mai mărețe ale lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuia să-i consulte pe cei mai mari învățați cu privire la însemnătatea celor spuse de El. El nu-i nedumerea pe cei neștiutori cu idei misterioase sau cu cuvinte neobișnuite de care ei să nu aibă cunoștință. Cel mai mare Învățător pe care l-a avut lumea vreodată a avut cea mai clară, simplă și practică învățătură.
În timp ce preoții și cărturarii se mândreau cu competența lor de a-i învăța pe oameni și chiar cu faptul că puteau face față Fiului lui Dumnezeu în explicarea învățăturilor, El îi acuza de necunoașterea Scripturilor și de lipsa puterii lui Dumnezeu. Nu ceea ce aflăm de la marii învățați ai lumii ne deslușește tainele planului de mântuire. Preoții și rabinii studiaseră profețiile, însă nu descoperiseră prețioasele dovezi ale venirii lui Mesia, ale felului în care El avea să vină, ale misiunii Sale și ale caracterului Său. Cei care aveau pretenția că sunt vrednici de încredere datorită înțelepciunii lor nu și-au dat seama că Domnul Hristos era Prințul vieții.
Rabinii priveau cu suspiciune și dispreț asupra oricărui lucru care nu purta amprenta înțelepciunii omenești, a înălțării naționale și a exclusivismului religios; însă misiunea Domnului Isus era de a Se opune tocmai acestor rele, de a corecta aceste puncte de vedere greșite și de a face o reformă în ce privește credința și morala. El a atras atenția asupra curăției vieții, umilinței spiritului și devotamentului față de Dumnezeu și față de cauza Sa fără a nutri speranță de onoare lumească sau răsplată.
Duhul Lui tresălta de bucurie când îi vedea pe sărmanii acestei lumi acceptând cu nerăbdare solia prețioasă pe care le-o aducea El. Și Își ridica privirea spre ceruri și zicea: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.” – Review and Herald, 3 august 1911
