După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. (Geneza 5:22)
Urmărește versiunea video aici.
Enoh a ascultat chiar de pe buzele lui Adam atât istoria tristă a căderii în păcat, cât și prețioasa făgăduință despre harul uimitor al lui Dumnezeu, ce avea să fie împlinită prin dăruirea Fiului Său pentru răscumpărarea omenirii. El a crezut și s-a bizuit pe această făgăduință. Enoh a fost un om sfânt. El L-a slujit pe Dumnezeu din toată inima. A văzut stricăciunea familiei omenești și s-a separat de descendenții lui Cain, mustrându-i pentru nelegiuirea lor. Pe pământ mai erau și aceia care Îl recunoșteau pe Dumnezeu, care se temeau de El și I se închinau. Cu toate acestea, Enoh era atât de întristat de nelegiuirea tot mai mare a celor necredincioși, încât în viața de zi cu zi nu voia să aibă de-a face cu ei, temându-se să nu fie afectat de necredincioșia lor și să ajungă să nu-L privească pe Dumnezeu cu acea reverență care se cuvenea caracterului Său sfânt. Sufletul lui era tulburat când vedea zilnic cum autoritatea lui Dumnezeu era călcată în picioare. De aceea a ales să se separe de aceștia și a petrecut cea mai mare parte a timpului său singur, în meditație și rugăciune. El aștepta înaintea lui Dumnezeu și se ruga să-I cunoască mai bine voia, ca s-o poată împlini. Dumnezeu a comunicat cu Enoh prin îngerii Săi și i-a dat instrucțiuni divine. El i-a făcut cunoscut că nu avea să suporte la nesfârșit răzvrătirea oamenilor – și că intenția Lui era să distrugă neamul păcătos printr-un potop de ape pe care avea să-l aducă pe pământ.
Frumoasa grădină a Edenului, din care fuseseră alungați primii noștri părinți, a rămas până când Dumnezeu S-a hotărât să distrugă pământul prin potop. Domnul sădise acea grădină și o binecuvântase în mod special și, în providența Lui minunată, a retras-o de pe pământ, dar o va readuce iarăși, și mai frumos împodobită decât înainte de a fi îndepărtată. Dumnezeu a dorit să păstreze o mostră din creația Sa desăvârșită, neafectată de blestemul pe care păcatul l-a adus pe pământ.
Enoh a continuat să crească în cele cerești în timp ce comunica cu Dumnezeu. Fața lui radia de o lumină sfântă. Domnul îl iubea pe Enoh, pentru că el Îl urma cu credincioșie. El tânjea să fie tot mai aproape de Dumnezeul de care se temea, pe care Îl respecta și adora. Dumnezeu nu a îngăduit ca Enoh să moară și a trimis pe îngerii Săi să-l ia la ceruri fără să vadă moartea. În prezența celor neprihăniți și a celor nelegiuiți, Enoh a fost luat dintre ei. – Signs of the Times, 20 februarie 1879
