Fiule… Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot. (Geneza 22:8)
Urmărește versiunea video aici.
Pe măsură ce se apropiau de munte, „Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: «Tată!» «Ce este, fiule?» i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: «Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?»” Acest cuvânt atât de drag lui – „tată” – i-a străpuns inima plină de iubire pentru fiul său și, din nou, s-a gândit: Oh, de aș putea muri eu, care sunt în vârstă, în locul lui Isaac!
Isaac și-a ajutat tatăl să construiască altarul. Împreună au așezat lemnele pe altar, și cele necesare în vederea sacrificiului fuseseră făcute. Cu buze și voce tremurânde, Avraam i-a descoperit fiului său solia pe care i-o trimisese Dumnezeu… și anume că Isaac era jertfa, mielul ce avea să fie junghiat. Dacă ar fi vrut, Isaac ar fi putut să se împotrivească poruncii tatălui său, căci era de-acum la vârsta bărbăției; însă el fusese instruit atât de detaliat în cunoașterea lui Dumnezeu, încât avea credință deplină în făgăduințele și în cerințele Lui. (…)
Isaac și-a mângâiat tatăl asigurându-l că Dumnezeu l-a onorat acceptându-l ca jertfă și că, în această cerință, el nu a văzut mânia sau neplăcerea lui Dumnezeu, ci dovada specială că Dumnezeu îl iubea, prin faptul că i-a cerut să-i fie consacrat Lui prin jertfă.
El a încurajat mâinile aproape lipsite de vlagă ale tatălui său să lege funiile care-l țintuiau de altar. Au fost rostite ultimele cuvinte pline de iubire de către tată pentru fiu, au fost vărsate ultimele lacrimi, ultima îmbrățișare a fost dată, iar bătrânul tată și-a strâns cu putere la piept fiul pentru ultima dată. Mâna îi era ridicată, ținând cu putere instrumentul morții, care urma să ia viața lui Isaac, când, deodată, brațul lui este oprit… „Şi Avraam și-a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș.”
Tatăl nostru ceresc L-a lăsat pe Fiul Său să treacă prin agonia crucificării. Legiuni întregi de îngeri erau martore la umilirea și chinul sufletesc al Fiului lui Dumnezeu, însă nu le-a fost îngăduit să intervină, așa cum a fost în cazul lui Isaac. Nu s-a mai auzit nicio voce care să oprească sacrificiul. Fiul cel scump al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, a fost insultat, batjocorit, ridiculizat și chinuit până ce Şi-a plecat capul în moarte. Ce dovadă mai mare decât aceasta ne-ar fi putut da Cel Infinit cu privire la iubirea și mila lui divină? – Signs of the Times, 1 aprilie 1875
