Copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei și scoteau strigăte deznădăjduite; strigătele acestea pe care li le scotea robia s-au suit până la Dumnezeu. (Exodul 2:23)
Urmărește versiunea video aici.
Moise a devenit, în toate privințele, un mare om. Ca scriitor, conducător militar și filozof, nu are egal. Iubirea față de adevăr și neprihănire a devenit temelia caracterului său și a produs o credință atât de fermă, încât niciun vânt de instabilitate nu o putea influența. Bunătatea, sârguința și o puternică încredere în Dumnezeu i-au marcat viața. Era tânăr și puternic, debordând de energie și bărbăție. El a simțit profund împreună cu frații săi care se aflau în necaz și în sufletul său s-a trezit dorința de a-i elibera. Cu siguranță, pentru înțelepciunea omenească, el părea potrivit din toate punctele de vedere pentru lucrarea lui.
Însă Dumnezeu nu vede așa cum vede omul; căile Lui nu sunt căile noastre. Moise nu era încă pregătit pentru a-și îndeplini marea sa lucrare; și nici poporul nu era pregătit pentru eliberare. El fusese educat în școala Egiptului, însă trebuia să treacă și prin școala aspră a disciplinei înainte de a fi calificat pentru misiunea lui sacră. Înainte de a putea conduce cu succes oștirea lui Israel, el trebuia să învețe să se supună, trebuia să învețe stăpânirea de sine. Timp de patruzeci de ani, el a fost trimis în pustietatea deșertului pentru ca, prin lucrarea umilă de păzire a oilor și mieilor turmei, să poată obține biruința asupra propriilor patimi din viața sa. El trebuia să învețe supunerea deplină față de voia lui Dumnezeu înainte de a învăța un mare popor care este această voie.
Muritorii nechibzuiți ar fi renunțat la acei patruzeci de ani de instruire în Munții Madianului, socotindu-i o pierdere de timp. Însă Înțelepciunea infinită, în această perioadă, l-a așezat pe acela care urma să fie un puternic bărbat de stat, eliberatorul poporului său din robie, în circumstanțe în care să-și poată dezvolta onestitatea, spiritul de prevedere, credincioșia, purtarea de grijă și capacitatea de a se identifica cu nevoile însărcinării sale cu totul speciale. Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat responsabilități importante nu au fost crescuți în confort și lux; profeții cei nobili, conducătorii și judecătorii rânduiți de Dumnezeu și-au format caracterele în condițiile aspre ale vieții.
Dumnezeu nu alege pentru lucrarea Sa persoane de un singur fel sau temperament, ci persoane cu temperamente diferite. – Signs of the Times, 19 februarie 1880
