Şi toți întâii născuți din țara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care șade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râșniță și până la întâii născuți ai dobitoacelor. (Exodul 11:5)
Pe măsură ce Moise era martor al manifestărilor minunate ale lui Dumnezeu, credința sa se întărea și devenea tot mai încrezător. Dumnezeu îl înzestrase, prin manifestări ale puterii divine, cu capacitatea de a sta în fruntea oștirii lui Israel și, ca păstor al poporului Său, să-i scoată afară din Egipt. El și-a biruit temerile prin puternica sa încredere în Dumnezeu. Curajul pe care l-a avut atunci când se afla în prezența lui Faraon i-a atins orgoliul acestuia, și astfel slujitorul lui Dumnezeu a fost amenințat cu moartea. În orbirea lui, Faraon nu și-a dat seama că nu lupta doar împotriva lui Moise și a lui Aaron, ci împotriva puternicului Iehova, Creatorul cerurilor și al pământului. Dacă n-ar fi fost atât de orbit în răzvrătirea lui, Faraon și-ar fi dat seama că Acela care putea face minuni atât de mari ca cele la care fuseseră toți martori era în stare și să apere viețile slujitorilor Săi aleși, chiar dacă pentru aceasta ar fi trebuit să fie ucis împăratul Egiptului. Moise a câștigat încrederea poporului. Era privit ca o persoană extraordinară, iar Faraon nu ar fi îndrăznit să-i facă niciun rău.
Moise mai avea însă un mesaj pentru faraonul cel răzvrătit și, înainte de a pleca din prezența sa, el a rostit fără teamă cuvântul din partea Domnului: „Pe la miezul nopții voi trece prin Egipt și toți întâii născuți din țara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care șade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râșniță și până la toți întâii născuți ai dobitoacelor. În toată țara Egiptului vor fi țipete mari, așa cum n-au fost și nu vor mai fi. Dar dintre toți copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să știți ce deosebire face Domnul între egipteni și Israel.”
În timp ce Moise prezenta în detaliu natura și efectele ultimei înfricoșătoare urgii, Faraon a devenit din cale afară de furios. Era turbat că nu-l putea intimida pe Moise și nu-l putea face să tremure înaintea autorității sale. Însă slujitorul lui Dumnezeu învățase să se bizuie pe un braț mai puternic decât acela al unui monarh omenesc. – Signs of the Times, 18 martie 1880
