Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (Exodul 12:7)
Domnul i-a dat lui Moise instrucțiuni speciale cu privire la ceea ce trebuiau să facă pentru a se apăra pe ei înșiși și familiile lor de înfricoșătoarea plagă pe care urma s-o trimită asupra egiptenilor. Moise trebuia, de asemenea, să dea instrucțiuni poporului în legătură cu plecarea din Egipt. În noaptea aceea atât de cumplită pentru egipteni, dar atât de glorioasă pentru poporul lui Dumnezeu, a fost instituită sărbătoarea Paștelui. Prin poruncă divină, fiecare familie, singură sau împreună cu alte familii, trebuia să junghie un miel sau un ied „fără cusur” și, cu un mănunchi de isop, să stropească sângele acestuia „pe amândoi stâlpii ușii și pe pragul de sus” al caselor lor, ca semn, astfel încât îngerul nimicitor care avea să treacă la miezul nopții să nu intre în acea locuință. Ei trebuiau să mănânce carnea friptă, împreună cu ierburi amare, chiar în noaptea aceea, având „mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână…, în grabă, căci sunt Paștele Domnului”. Numele acesta a fost dat în amintirea îngerului care avea să treacă pe lângă locuințele lor și această sărbătoare trebuia să fie ținută ca amintire de către poporul Israel în toate generațiile viitoare.
Dospeala lucrează în ascuns și este un simbol al ipocriziei și înșelăciunii. Cu această ocazie, copiii lui Israel nu trebuiau să mănânce pâine dospită, astfel ca mințile lor să înțeleagă că Dumnezeu pretinde în închinare adevăr și sinceritate. Verdețurile amare reprezentau lunga și amara lor robie în Egipt și, de asemenea, robia păcatului. Nu era suficient doar să junghie mielul și să stropească ușorii casei cu sângele lui, ci mielul trebuia mâncat, lucrul acesta simbolizând legătura strânsă ce trebuie să existe între Hristos și urmașii Săi.
Copiii lui Israel au fost puși la încercare cerându-li-se să facă o lucrare prin care să-și arate credința în marea eliberare pe care Dumnezeu era pe cale s-o înfăptuiască pentru ei. Pentru a scăpa de teribila judecată ce urma să cadă asupra Egiptului, semnul sângelui trebuia să fie văzut pe casele lor. De asemenea, li s-a cerut să stea separați, ei și copiii lor, de egipteni, și să se adune în casele lor; căci dacă vreunul dintre copiii lui Israel s-ar fi aflat în locuințele egiptenilor, el ar fi căzut sub mâna îngerului nimicitor. Au fost de asemenea instruiți să țină Paștele ca sărbătoare, astfel ca, atunci când copiii lor aveau să-i întrebe ce înseamnă această slujbă, ei să le istorisească despre minunata lor eliberare din Egipt. – Signs of the Times, 25 martie 1880
