El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu. (Filipeni 2:6)
Divinul Fiu al lui Dumnezeu a fost singurul sacrificiu de valoare, suficient pentru a satisface cerințele Legii desăvârșite a lui Dumnezeu. Îngerii erau fără de păcat, însă nu puteau satisface cerințele Legii. Ei erau responsabili în fața Legii. Erau ființe create și supuse încercării… Asupra lui Hristos nu au fost impuse niciun fel de cerințe. El avea puterea să-și dea viața și s-o ia iarăși. Nu I s-a impus să preia lucrarea de ispășire. Sacrificiul pe care l-a făcut a fost de bunăvoie. Viața Sa era suficientă ca valoare pentru a răscumpăra pe păcătoși din starea lor decăzută. (…)
Jertfele de ispășire și preoția din cadrul sistemului iudaic au fost instituite pentru a reprezenta moartea și lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos. Toate acele ceremonii nu aveau nicio însemnătate și nicio virtute decât dacă erau corelate cu Hristos, Cel care fusese temelia și adusese la existență acel întreg sistem. Domnul făcuse cunoscut lui Adam, Abel, Set, Enoh, Noe, Avraam și celorlalte persoane venerabile din vechime, în special lui Moise, că sistemul ceremonial al jertfelor și preoția, prin ele însele, nu erau suficiente pentru a asigura mântuirea sufletului.
Sistemul ceremonial al jertfelor îndrepta atenția către Domnul Hristos. Prin acesta, cei din vechime Îl vedeau pe Hristos și credeau în El. Jertfele erau rânduite de Cer pentru a păstra vie înaintea poporului despărțirea teribilă pe care păcatul o generase între Dumnezeu și familia omenească, fiind necesară o lucrare de mijlocire. Prin Hristos, comunicarea dintre Dumnezeu și păcătosul lipsit de speranță, care fusese întreruptă din cauza călcării de lege a lui Adam, a fost refăcută. (…)
Sistemul iudaic era simbolic și avea să continue până când Jertfa desăvârșită avea să ia locul simbolului… Poporul lui Dumnezeu, începând de la Adam și până la timpul când națiunea iudaică a devenit un popor deosebit, distinct în lume, fusese instruit cu privire la Răscumpărătorul ce avea să vină, Acela care era reprezentat în sistemul jertfelor. Acest Mântuitor avea să fie un mijlocitor care să stea între Cel Preaînalt și poporul Său. Prin această măsură luată s-a deschis o cale prin care păcătosul vinovat putea găsi acces spre Dumnezeu printr-un mijlocitor… Doar Domnul Hristos putea deschide acea cale, aducând o jertfă care să satisfacă pretențiile Legii. El era desăvârșit și neîntinat de păcat. Era fără pată și fără niciun cusur. – Review and Herald, 17 decembrie 1872
