El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. (Ioan 1:10)
Apocrifele Noului Testament încearcă să suplinească tăcerea Scripturilor cu privire la primii ani ai vieții Domnului Hristos, redând o schiță imaginară a anilor copilăriei Sale. Aceste scrieri redau incidente extraordinare și miracole care au caracterizat copilăria Sa și L-au făcut să Se deosebească de ceilalți copii. Ele relatează basme închipuite și minuni frivole despre care spun că le-ar fi făcut El, atribuindu-I lui Hristos desfășurarea fără sens și inutilă a puterii Sale divine și prezentându-I în mod fals caracterul prin atribuirea unor acte de răzbunare și fapte poznașe sălbatice și ridicole.
Cât de mult se deosebește însă istoria vieții lui Hristos raportată de evangheliști, frumoasă prin simplitatea ei, de aceste povești fără sens și basme închipuite. Ele nu sunt deloc în armonie cu caracterul Său. Sunt mai degrabă în genul romanelor care se scriu, care nu se întemeiază pe adevăr, ci personajele descrise sunt o plăsmuire a imaginației.
Viața lui Hristos era deosebită de cea a majorității copiilor. Tăria și statornicia caracterului Său moral L-au făcut să fie întotdeauna loial în ce privește simțul datoriei și să adere la principiile dreptății, de la care niciun motiv, oricât ar fi fost de puternic, nu L-ar fi îndepărtat. Banii sau plăcerile, aprobarea sau dezaprobarea celorlalți nu-L puteau cumpăra sau flata pentru a consimți în direcția unei fapte rele. Era puternic pentru a rezista ispitei, înțelept pentru a descoperi răul și statornic pentru a rămâne neclintit față de propriile convingeri. (…)
Înțelepciunea Sa era mare, însă era înțelepciune de copil, și aceasta s-a mărit odată cu trecerea anilor. Copilăria Sa a fost marcată de o blândețe deosebită și de o iubire cu totul aparte. Caracterul Său era plin de frumusețe și fără pată, desăvârșit.
Calea ascultării a fost trasată de Maiestatea cerurilor, care a consimțit să vină pe pământ, să fie copil și să trăiască simplu și natural, așa cum trebuie să trăiască copiii, supunându-se regulilor și făcând față lipsurilor, dând copiilor un exemplu de hărnicie și credincioșie și arătându-le prin propria Sa viață că trupul și sufletul sunt în armonie cu legile naturii. (…)
Deși trăiesc într-o lume stricată, copiii nu trebuie să fie atinși de vicii. Ei pot fi fericiți și, prin meritele Domnului Hristos, să ajungă în cele din urmă în cer. – Youth’s Instructor, aprilie 1872
