Harul lui Dumnezeu era peste El. (Luca 2:40)
Chiar din copilăria Sa, Domnul Isus a văzut că oamenii nu trăiau așa cum cere Biblia. El a studiat Scripturile și a urmat obiceiurile și felul de viețuire pe care îl recomandă Cuvântul lui Dumnezeu; iar când oamenii Îl socoteau vinovat pentru că trăia așa de smerit și simplu, El îi îndrepta spre Cuvântul lui Dumnezeu. Frații Lui îi spuneau că Se crede mai bun decât ei și Îl mustrau pentru că Se considera mai presus de preoții și conducătorii poporului. Isus știa că, atâta vreme cât asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, nu putea găsi odihnă și pace acasă.
Pe măsură ce creștea în cunoștință, El era tot mai conștient că oamenii sunt tot mai păcătoși și, din cauză că ei urmau porunci omenești în loc să se supună poruncilor lui Dumnezeu, simplitatea, adevărul și adevărata evlavie aproape că pieriseră de pe pământ. El vedea că oamenii se supuneau unor forme și ceremonii în cadrul închinării lor față de Dumnezeu, dar treceau pe lângă adevărurile sacre care ar fi dat valoare serviciului lor. El știa că slujirea lor lipsită de credință nu le folosea la nimic și nu le putea aduce pace și odihnă. Ei nu aveau cum să știe ce înseamnă libertatea spiritului atâta vreme cât nu Îi slujeau lui Dumnezeu în adevăr.
Domnul Isus nu privea întotdeauna tăcut la aceste slujbe fără valoare, ci uneori le spunea oamenilor că se află pe o cale greșită. Din cauză că El făcea repede distincție între ce era fals și ce era autentic, frații Lui se supărau pe El și spuneau că orice propovăduiesc preoții trebuie considerat sfânt, ca o poruncă din partea lui Dumnezeu. Însă Domnul Isus i-a învățat, atât prin cuvânt, cât și prin propriul exemplu, că oamenii trebuie să se închine lui Dumnezeu așa cum le cere El și să nu urmeze tradițiile omenești pe care le susțineau învățătorii lor. (…)
Preoții și fariseii erau și ei supărați pentru că acest copil nu accepta invențiile lor omenești, cuvintele și tradițiile lor. Ei considerau că El nu le respectă religia și nici pe rabinii care impuseseră acele ceremonii. El le spunea că prețuiește fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu și le cerea să Îi arate din Scriptură în ce consta greșeala Sa. El le-a atras atenția asupra faptului că ei așezau cuvântul oamenilor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu și, în acest fel, îi făceau pe oameni să-L desconsidere pe Dumnezeu prin ascultarea de aceste porunci omenești. – Youth’s Instructor, 5 decembrie 1895
