Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui. (Luca 2:47)
Ei [rabinii] știau că El era cu mult înaintea lor în privința înțelegerii spirituale, iar viața Lui era o viață fără pată, totuși erau furioși pe El pentru că nu Şi-ar fi călcat nicidecum pe conștiință ascultând de cerințele lor. Nereușind să-L convingă că trebuie să considere sacre tradițiile omenești, ei au venit la Iosif și Maria și li s-au plâns că Isus apucase pe o cale greșită în privința obiceiurilor și tradițiilor lor. Domnul Isus știa ce înseamnă ca familia Sa să fie divizată împotriva Lui din cauza convingerilor Lui religioase. Îi plăcea pacea, însă știa cum e când aceștia nu-L agreau. A îndurat ocară și mustrări pentru că apucase pe o cale dreaptă și pentru că nu ar fi făcut rău doar pentru că și ceilalți făceau rău, ci era credincios poruncilor lui Iehova. Frații Lui L-au mustrat pentru că stătea deoparte de ceremoniile pe care le învățau rabinii, căci ei socoteau cuvântul oamenilor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, plăcându-le mai mult să fie lăudați de oameni decât să fie prețuiți de Dumnezeu.
Domnul Isus a făcut din Cuvântul lui Dumnezeu studiul Lui continuu; iar când cărturarii și fariseii au încercat să-L facă să accepte învățăturile lor, El i-a întâmpinat cu Scriptura și n-au putut face nimic pentru a-L convinge că au dreptate. El părea a cunoaște Scripturile de la început până la sfârșit, și le repeta în așa fel încât ieșea la iveală adevărata lor însemnătate… Erau furioși că acest copil îndrăznea să le pună sub semnul întrebării cuvântul, când de fapt era de datoria lor să studieze și să explice Scripturile.
Frații Lui Îl amenințau și căutau să-L silească să facă ce este rău, însă El Își vedea de drum, făcând din Scriptură călăuza Sa. Din momentul în care părinții Săi L-au găsit la templu întrebând și răspunzând la întrebările celor învățați, ei nu au mai putut înțelege cursul vieții Sale. Tăcut și blând, El părea a fi cu totul deosebit. Ori de câte ori putea, se ducea singur în câmpie sau pe munte să fie în comuniune cu Dumnezeul naturii. După ce Își termina lucrul, se plimba pe malul lacului, printre copacii din pădure sau prin văile pline de verdeață, unde se putea gândi la Dumnezeu și unde Își putea înălța sufletul în rugăciune către cer. După timpul petrecut astfel, Se întorcea acasă și Își relua îndatoririle umile ale vieții, dând tuturor un exemplu de răbdare și sârguință în lucru. – Youth’s Instructor, 5 decembrie 1895
