Poate ieși ceva bun din Nazaret? (Ioan 1:46)
Domnul Hristos Şi-a petrecut primii treizeci de ani din viață în obscurul sat Nazaret. Locuitorii acestui sat erau proverbiali pentru răutatea lor, de aici și întrebarea lui Natanael: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Evangheliștii spun însă foarte puțin despre primii ani ai vieții lui Isus. Cu excepția scurtei relatări cu privire la călătoria Sa împreună cu părinții la Ierusalim, nu avem decât această simplă declarație: „Iar Pruncul creștea și Se întărea, era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El.”
Copiii și tinerii sunt adesea plasați în împrejurări care nu sunt favorabile unei vieți creștine și ei cedează degrabă ispitelor și aduc ca scuză pentru viața lor păcătoasă împrejurările care le-au fost nefavorabile. (…)
Domnul Hristos Şi-a așezat picioarele pe cărarea cea mai aspră pe care ar putea călători vreodată copiii și tinerii. El nu a căutat pentru Sine o viață de belșug și nepăsare. Părinții Lui erau săraci și depindeau de truda zilnică pentru supraviețuire; de aceea, viața lui Hristos a fost o viață de sărăcie, lepădare de sine și lipsuri. El a împărtășit cu părinții Săi viața lor de muncă plină de sârguință.
Nimeni nu va fi chemat vreodată să-și desăvârșească un caracter creștin în condiții mai nefavorabile decât cele ale Mântuitorului nostru. Faptul că Domnul Hristos a trăit treizeci de ani în Nazaret, despre care mulți spuneau că s-ar mira dacă ar ieși ceva bun din el, constituie o mustrare pentru tinerii care consideră că un caracter religios trebuie să se conformeze circumstanțelor. Dacă împrejurările în care se formează tinerii sunt neplăcute sau chiar grele, mulți socotesc acest lucru drept scuză pentru lipsa unui caracter creștin. Exemplul lui Hristos este o mustrare pentru ideea că urmașii Săi sunt dependenți de locul în care trăiesc, de soartă sau de prosperitate pentru a putea trăi fără păcat. Domnul Hristos îi învață pe aceștia că viețuirea cu credincioșie va face din orice loc sau situație în care îi cheamă providența lui Dumnezeu unul onorabil, oricât ar fi de umil. (…)
Încercările și lipsurile de care se plâng atât de mulți tineri, Domnul Hristos le-a îndurat fără să murmure. Şi această disciplină este exact ceea ce au nevoie acești tineri, căci aceasta va conferi statornicie caracterului lor și îi va face asemenea lui Hristos, puternici în spirit pentru a rezista ispitei. Prin rugăciune zilnică către Dumnezeu, ei vor primi înțelepciune și har de la El pentru a duce lupta vieții și a face față realităților aspre ale acesteia, ieșind biruitori. – Youth’s Instructor, martie 1872
