Pogoară-te cu Pura, slujitorul tău. Să asculți ce vor zice. (Judecătorii 7:10-11)
Urmărește versiunea video aici.
Când a stat în fruntea celor treizeci de mii de bărbați ca să pornească război împotriva madianiților, Ghedeon era convins că, dacă Dumnezeu nu avea să intervină pentru Israel, ei erau fără nicio speranță. La porunca divină, oștirea evreilor a fost redusă în urma unor teste succesive până când nu au mai rămas cu el decât trei sute de bărbați pentru a se împotrivi acelei mulțimi fără număr. Nu este de mirare că inima sa tremura la gândul bătăliei de a doua zi.
Însă Domnul nu l-a lăsat pe slujitorul Său pradă disperării. El i-a vorbit lui Ghedeon în timpul nopții și i-a spus să se ducă, împreună cu Pura, însoțitorul său de încredere, în tabăra madianiților și acolo aveau să audă lucruri care vor fi spre încurajarea lor. S-a dus și, așteptând în întuneric și în tăcere, el a auzit pe un soldat care tocmai se trezise, relatându-i un vis tovarășului său: „Se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort și cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos și cortul a fost dărâmat.”
Celălalt a răspuns în cuvinte care au entuziasmat inima celui care trăgea cu urechea, fără a fi văzut de ceilalți: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian și toată tabăra.”
Ghedeon a recunoscut vocea lui Dumnezeu, care îi vorbea prin cuvintele acestor străini madianiți. Credința și curajul său au fost mult întărite și el s-a bucurat că Dumnezeul lui Israel putea să lucreze prin cele mai umile mijloace pentru a doborî mândria omenească. Cu încredere și speranță, el s-a întors la cei câțiva bărbați de sub comanda sa și le-a spus: „Sculați-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!”
Așa cum turta care se rostogolea a răsturnat cortul pe care a căzut, la fel acei puțini israeliți aveau să-i nimicească pe puternicii lor dușmani, atât de numeroși.
Domnul Însuși a îndrumat mintea lui Ghedeon spre un plan pe care acesta l-a pus degrabă în aplicare.
Ce lecții de umilință și credință putem trece cu vederea atunci când încercăm să deslușim felul cum lucrează Dumnezeu cu cei pe care i-a creat! – Signs of the Times, 14 iulie 1881