Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!” (Daniel 6:16)
Urmărește ediția video aici.
Ca urmare a faptului că înălțase rugăciuni către Dumnezeul său, Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. Însă Daniel a continuat să se roage chiar şi acolo, printre lei. Oare l-a uitat Dumnezeu pe slujitorul său credincios și a îngăduit ca el să piară? Oh, nu: Domnul Isus, Comandantul suprem al oștilor cerești, a trimis pe îngerii Săi ca să închidă gurile leilor înfometați, astfel ca aceștia să nu-i facă niciun rău celui ce înălța rugăciuni către Dumnezeu; și, în acea groapă teribilă, era pace deplină. Împăratul a fost martor la supraviețuirea miraculoasă a lui Daniel și l-a scos afară cu onoruri, în timp ce aceia care au complotat pentru nimicirea sa au fost omorâți, împreună cu soțiile și copiii lor, chiar în modul îngrozitor în care ei plănuiseră să-l distrugă pe Daniel.
Prin curajul moral al acestui om care a ales, chiar în fața morții, să meargă pe calea cea dreaptă și nu a folosit un plan diplomatic prin care ar fi putut scăpa, Satana a fost înfrânt, iar Dumnezeu a fost onorat. (…)
Daniel a fost un titan din punct de vedere moral și intelectual; totuși, el nu a atins această excelență dintr-odată și fără efort. El a învățat continuu, dorind să dobândească tot mai multe cunoștințe și și-a pus mereu ținte înalte. Şi alți tineri au avut aceleași avantaje ca și el, dar ei nu și-au canalizat toate energiile spre căutarea înțelepciunii – cunoașterea lui Dumnezeu – așa cum este El descoperit în Cuvântul Său și în lucrările Sale. Daniel era doar un tânăr când a fost adus la curtea păgână pentru a fi în slujba împăratului Babilonului; și tocmai pentru că era așa de tânăr atunci când a fost expus tuturor ispitelor de la curtea împărătească a Răsăritului, împotrivirea sa cu demnitate față de ceea ce este rău și statornicia exemplară față de ceea ce este bine pe tot parcursul lungii sale cariere fac să fie și mai mult de admirat. Exemplul său ar trebui să fie o sursă de tărie pentru cei încercați și ispitiți. (…)
Din istoria lui Daniel putem învăța că o conformare strictă față de cerințele lui Dumnezeu se va dovedi o binecuvântare nu doar în ce privește viața viitoare, dar și pentru viața aceasta. Prin respectarea principiilor religioase, noi putem ieși învingători asupra ispitelor lui Satana și asupra planurilor viclene ale celor nelegiuiți, chiar dacă acest lucru ne costă mari sacrificii. Trăim în cea mai solemnă perioadă a istoriei acestei lumi, când ultimul mare conflict între adevăr și minciună se manifestă cu atâta violență; și avem nevoie ca și Daniel de curaj și hotărâre de partea dreptății și o puternică încredere în Dumnezeu. – Signs of the Times, 4 noiembrie 1886