Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. (Eclesiastul 12:14)
Urmărește ediția video aici.
Dumnezeu Îl descoperă pe Domnul Hristos păcătoșilor și ei Îl privesc murind pe calvar pentru păcatele ființelor create de El. Atunci ei înțeleg de ce sunt condamnați de Legea lui Dumnezeu, căci Duhul lucrează asupra conștiinței lor, făcând să intre în vigoare cerințele Legii călcate. Atunci li se dă posibilitatea de a nu se supune Legii, de a-L respinge pe Mântuitorul, ori de a ceda în fața cerințelor acesteia și de a-L primi pe Mântuitorul ca Răscumpărătorul lor. Dumnezeu nu va cere cu forța slujirea din partea păcătoșilor, ci El le descoperă obligația pe care o au, desfășoară în fața lor cerințele sfintei Sale Legi și așază înaintea lor rezultatul alegerii lor – ascultarea și viața sau neascultarea și pieirea.
Porunca cerului este: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Când este înțeleasă forța acestei cerințe, conștiința este convinsă, păcătosul este condamnat. Mintea firească, ce nu este supusă Legii lui Dumnezeu și nici nu se poate supune, se ridică în răzvrătire împotriva cerințelor sfinte ale Legii. Însă, în timp ce păcătoșii privesc la Domnul Hristos atârnând pe crucea de pe calvar, suferind pentru păcatele lor, o convingere mai profundă îi ia în stăpânire și ei încep să perceapă natura ofensatoare a păcatului.
Acolo unde există o concepție corespunzătoare cu privire la spiritualitatea și sfințenia Legii divine, păcătoșii sunt sub condamnare, iar păcatele lor se prezintă înaintea lor în adevăratul lor caracter. Prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului și, în lumina acesteia, ei înțeleg nelegiuirea gândurilor și faptelor întunericului. (…)
Caracterul este testat și înregistrat de Cer mai mult în funcție de ceea ce se nutrește în interior, în funcție de motivele ascunse, decât prin ceea ce apare la suprafață și este văzut de alții. Oamenii pot avea o înfățișare exterioară plăcută, pot arăta excelent pe dinafară, în timp ce ei nu sunt altceva decât niște morminte văruite, plini de stricăciuni și necurăție. Faptele lor sunt înregistrate ca nesfințite, nesfinte. Rugăciunile și faptele lor, lipsite de neprihănirea lui Hristos, nu se înalță către Dumnezeu ca o mireasmă plăcută, ci sunt o urâciune în ochii Domnului. Pentru aceia care sunt dispuși să-și deschidă ochii, Legea prezintă o copie desăvârșită a sufletului, o fotografie completă a ființei interioare, și, în timp ce acest tablou este dezvăluit în fața păcătoșilor, ei sunt constrânși să recunoască faptul că sunt vânduți păcatului, dar Legea este sfântă, dreaptă și bună. – Signs of the Times, 3 noiembrie 1890
