Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan […] au priceput că fuseseră cu Isus. (Faptele apostolilor 4:13)
Urmărește ediția video aici.
După răstignirea Domnului Hristos, ucenicii erau o grupă fără nicio speranță, descurajată – ca o turmă fără păstor. Învățătorul lor fusese respins, condamnat și pironit pe o cruce a rușinii. Preoții și conducătorii iudei declaraseră batjocoritor: „Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu Se poate mântui.”
Însă crucea, instrumentul rușinii și al torturii, a adus speranță și mântuire lumii. Ucenicii au strâns rândurile; deznădejdea și starea de neajutorare i-au părăsit. Caracterul lor a fost transformat și au fost uniți prin legăturile iubirii creștine. Ei erau doar niște oameni umili, care nu aveau niciun fel de bogății și nicio armă în afară de Cuvânt și Duhul lui Dumnezeu, fiind socotiți de evrei doar niște pescari. Totuși, prin puterea lui Hristos, au pornit să dea mărturie pentru adevăr și pentru a triumfa asupra oricărei împotriviri. Îmbrăcați cu arsenalul divin, ei au pornit pentru a spune povestea ieslei și a crucii. Fără onoruri pământești, ei au fost eroi ai credinței. De pe buzele lor ieșeau cuvinte de elocință divină, care au șocat lumea.
Cei care Îl respinseseră și Îl crucificaseră pe Mântuitorul se așteptau să-i găsească pe ucenici descurajați și dezamăgiți, gata să-și renege Domnul. Au ascultat însă cu uimire mărturia clară și plină de îndrăzneală a apostolilor, dată sub puterea Duhului Sfânt. Ucenicii au lucrat și au vorbit așa cum lucrase și vorbise Învățătorul lor, și toți care îi auzeau spuneau: „Aceștia au fost cu Isus și au învățat de la El.”
În timp ce mergeau și Îl predicau pe Isus pretutindeni, apostolii făceau multe lucruri pe care conducătorii iudei nu le puteau aproba. Oamenii își aduceau bolnavii și pe cei posedați de duhuri necurate pe străzi; mulțimile se adunau în jurul lor, iar aceia care erau vindecați înălțau laude lui Dumnezeu și slăveau numele Aceluia pe care iudeii Îl condamnaseră, Îl încununaseră cu spini și Îl dăduseră să fie biciuit și răstignit. Isus era acum ridicat în slăvi, mai presus de preoți și conducători, și exista pericolul ca învățăturile rabinilor să cadă în dizgrație, căci apostolii spuneau chiar și că Hristos înviase din morți. (…)
„În fiecare zi, la templu și acasă, ei nu încetau să învețe și să-L propovăduiască pe Isus Hristos.” „Iar Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.” – Signs of the Times, 20 septembrie 1899
