Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. (Matei 6:14)
Urmărește ediția video aici.
„Iartă-ne greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri.” Domnul Hristos ne-a învățat să ne rugăm. Însă este foarte greu, chiar și pentru cei ce pretind a fi urmași ai lui Isus, să ierte așa cum ne-a iertat El pe noi. Adevăratul spirit al iertării este atât de puțin pus în practică și sunt atât de multe interpretări ale cerinței Domnului Hristos, astfel că forța și frumusețea iertării sunt pierdute din vedere. Noi avem puncte de vedere foarte neclare cu privire la marea îndurare a lui Dumnezeu și cu privire la iubirea și bunătatea Sa. El este plin de compasiune și iertare și ne iartă cu mărinimie când ne pocăim cu adevărat și ne mărturisim păcatele… Trebuie să manifestăm iubirea și simpatia pe care Domnul Hristos le-a dat pe față în viața Sa. (…)
Dacă am primit darul lui Dumnezeu și Îl cunoaștem pe Domnul Isus Hristos, știm că avem de făcut o lucrare pentru semenii noștri. Trebuie să imităm îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de noi. Domnul ne cere să ne purtăm față de semenii noștri așa cum Se poartă El cu noi. Trebuie să dovedim răbdare și să fim buni chiar dacă aceștia nu întrunesc așteptările noastre. Domnul așteaptă de la noi să fim miloși și iubitori, plini de compasiune, să avem roadele harului lui Dumnezeu în comportamentul nostru unii față de alții. Domnul Hristos nu a spus să fim toleranți cu semenii, ci: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Aceasta înseamnă mult mai mult decât ceea ce manifestă în viața lor zilnică cei ce se consideră creștini. (…)
Domnul Hristos merge mai departe și ne învață că principiile Legii afectează chiar intențiile și scopurile ascunse ale minții noastre. El afirmă clar că, dacă ținem cu credincioșie Poruncile, atunci ne vom iubi aproapele ca pe noi înșine.
Reprezentanții lui Hristos se remarcă printr-o viață religioasă consecventă, o vorbire sfântă, printr-un exemplu de evlavie și o amabilitate autentică. Ei își vor da silința să-i smulgă din foc pe cei păcătoși; își vor îndeplini cu credincioșie toate datoriile. În felul acesta, vor deveni un far luminător.
Cititorule, ne apropiem de judecată. Ne-au fost încredințați talanți. Niciunul dintre noi să nu ajungă în cele din urmă să fie condamnat ca rob viclean și leneș. Să transmitem cuvintele vieții celor ce se află în întuneric. Biserica să dea pe față credincioșie în ceea ce i s-a încredințat. Rugăciunile ei serioase și umile vor face eficientă prezentarea adevărului, iar Hristos va fi proslăvit. – Review and Herald, 19 mai 1910