Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău. (Exodul 20:10)
Urmărește ediția video aici.
Când a creat pământul și i-a așezat pe oameni pe el, Dumnezeu a împărțit timpul în șapte perioade. Şase dintre ele ni le-a dat nouă să ne fie pentru propriul nostru folos, să le folosim pentru treburile vremelnice, iar una Şi-a rezervat-o pentru Sine. Odihnindu-Se în ziua a șaptea, El a binecuvântat-o și a sfințit-o. De atunci, ziua a șaptea trebuia să fie considerată ziua de odihnă a Domnului și păzită cu sfințenie, ca un memorial al lucrării Sale creatoare. Nu ziua întâi, a doua, a treia, a patra, a cincea sau a șasea au fost cele sfințite, sau puse deoparte pentru un scop sfânt; nu a fost vorba de a șaptea parte din timp sau de faptul că nu contează ce zi este, ci a fost vorba de ziua a șaptea, ziua în care Dumnezeu S-a odihnit. (…)
Când a fost dată Legea pe Sinai, Sabatul a fost așezat în mijlocul preceptelor morale, chiar în centrul Decalogului. Însă instituția Sabatului nu a fost făcută cunoscută atunci pentru prima dată. Porunca a patra își are originea la creație. Ziua de odihnă instituită de Creator a fost sfințită de Adam în Edenul cel sfânt și de oamenii lui Dumnezeu în decursul vremurilor patriarhale. În timpul îndelungatei robii în Egipt, sub stăpâni care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu, israeliții nu au putut ține Sabatul; de aceea Domnul i-a scos de acolo ca să poată păstra ziua Sa cea sfântă.
O minune întreită s-a produs în cinstea Sabatului, chiar înainte ca Legea să fie dată la Sinai. În ziua a șasea a căzut o cantitate dublă de mană, în Sabat nu a căzut deloc mană, iar partea de care era nevoie pentru Sabat s-a păstrat nealterată, în timp ce, dacă în altă zi s-ar fi păstrat mană pentru a doua zi, nu ar mai fi fost bună de mâncat. Aici avem dovezi concludente că Sabatul a fost instituit la creație, atunci când au fost puse temeliile pământului, când stelele dimineții izbucneau în cântări și toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie. Şi caracterul său sacru este și va rămâne neschimbat până la încheierea timpului. De la creație, fiecare precept al Legii fusese obligatoriu pentru omenire și aceasta a fost păzită de cei ce se temeau de Domnul. Învățătura potrivit căreia Legea lui Dumnezeu a fost desființată constituie una dintre invențiile lui Satana pentru a duce neamul omenesc la pieire. (…)
Poruncile cele sfinte au fost încredințate în special evreilor; a nu fi israelit însemna a nu aparține de poporul favorit al lui Dumnezeu… Acum profetul declară că străinul care Îl va iubi pe Dumnezeu și se va teme de El se va bucura de privilegiile care au aparținut în exclusivitate poporului ales. – Signs of the Times, 28 februarie 1884
