Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre ca să mi se umple casa. (Luca 14:23)
Un om care fusese invitat la ospățul la care venise și Hristos, în casa unuia dintre fruntașii farisei, și care Îl auzise pe Domnul Hristos spunând care este datoria celor care s-au bucurat de bunătățile lui Dumnezeu a exclamat plin de mulțumire de sine: „Ferice de cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu.” El intenționase să distragă atenția celor de la ospăț de la subiectul datoriei lor practice. Însă, în loc de aceasta, ocazia a fost folosită pentru rostirea unei parabole care avea o semnificație mult mai profundă și avea să prezinte și mai clar în fața celor adunați caracterul și valoarea privilegiilor pe care le aveau. (…)
Domnul Hristos a trimis o invitație la un ospăț care Îl costase mult. El a trimis Duhul Său cel Sfânt ca să miște inimile profeților și oamenilor sfinți din vechime ca să-i invite pe cei din poporul Său ales la ospățul bogat al Evangheliei… Omul care încercase să distragă atenția celor adunați a vorbit cu multă convingere, ca și când era sigur că va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu. Însă Domnul Isus l-a avertizat pe el și pe cei prezenți cu privire la pericolul de a respinge invitația prezentă la ospățul Evangheliei. (…)
Domnul a trimis mai întâi invitația poporului Său ales, însă ei au desconsiderat-o și L-au respins. Cât de superficiale și neîntemeiate erau scuzele pe care le aduceau! Însă sunt oare scuzele pe care le aduc oamenii în acest veac mai solide decât cele care erau aduse în timpul Domnului Hristos?
Unii dintre cei invitați exclamă: „Te rog să mă scuzi. Dacă voi veni, vecinii mei vor râde și își vor bate joc de mine și nu pot să suport disprețul lor. Trăiesc între ei de mult timp și nu vreau să nu le fiu pe plac…” Alții trebuie să-și plătească pământurile și să ridice construcții pe ele, și puterile minții, ale sufletului și trupului sunt absorbite în treburile lor vremelnice. (…)
Această solie prețioasă a ajuns și la noi, în aceste vremuri din urmă… Invitația ne-a fost dată: „Veniți, căci iată că toate lucrurile sunt gata.”
Domnul Hristos Şi-a dat propria viață pentru răscumpărarea poporului Său și dorește ca acesta să ia aminte la înalta sa chemare, cu perspective veșnice. – Review and Herald, 5 noiembrie 1895
