Daniel a răspuns înaintea împăratului şi a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. lată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău.” (Daniel 2:27-28)
Am dat uneori dovadă de nesiguranţă în ce priveşte înţelegerea circumstanţelor vieţii mele care erau îngăduite de Providenţă. Ca să spun drept, deşi eram perplex în adâncul sufletului şi nu îmi manifestam lupta interioară, în dialogul meu cu Dumnezeu mă identificam, fără să îmi dau seama, cu opoziţia pertinentă a lui Moise faţă de porunca Domnului: „Tu nu vei trece Iordanul acesta!” (Deuteronomul 3:27). Însă un slujitor al Domnului ştie că nu există circumstanţe bune sau rele, nici întâmplare, nici ghinion sau noroc, din moment ce viaţa lui este în mâinile Celui pe care îl slujeşte, care îi cunoaşte paşii, îl călăuzeşte şi îi controlează atât prezentul, cât şi viitorul. Este motivul pentru care am pregătit o meditaţie bună de prezentat nu doar pentru fraţi, ci şi pentru mine însumi. Să nu vă mire dacă din punct de vedere omiletic cele mai bune predici sunt uneori cele pe care predicatorul le face pentru el însuşi. Aşa a luat naştere culegerea de meditaţii „Dar este în ceruri un Dumnezeu.”
Această propoziţie sintetizează mesajul implicit al întregii cărţi a lui Daniel. Ea constituie unul dintre adevărurile experienţei creştine şi oferă un răspuns potrivit incertitudinii mele. Din analiza gramaticală reiese că avem două propoziţii coordonate prin conjuncţia adversativă „dar”. În propoziţia principală se poate petrece orice împrejurare, eventualitate sau tragedie a vieţii cotidiene sau a istoriei, cu sorţii ei de izbândă sau eşec şi cu încărcătura ei de nelinişte, neputinţă, nesiguranţă, ca şi de orgoliu, vanitate şi autosuficienţă. Conjuncţia adversativă „dar” marchează în acest caz contrastul cu propoziţia principală, arătând că propoziţia secundară, „este în ceruri un Dumnezeu” , de care este legată, împiedică, se opune sau atenuează conţinutul propoziţiei principale: „Da, este adevărat, ceea ce mi se întâmplă este teribil, de neînţeles, ireparabil, pare fără rezolvare… Dar este în ceruri un Dumnezeu.” A doua parte a frazei, propoziţia legată de cea principală prin conjuncţia „dar”, este Dumnezeu şi providenţa Sa. Mesajul de speranţă al cărţii lui Daniel este rezumat într-o singură propoziţie scurtă.
Trăiţi cu siguranţa că este în ceruri un Dumnezeu… pentru a scăpa de îndoieli, nelinişti şi tulburări.
