Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea. (Psalmii 71:5)
Ascultă ediția audio aici.
În „Munci şi zile”, Hesiod povesteşte cum Prometeu, unul din cei zece Titani, a fuat focul din carul soarelui şi l-a adus oamenilor. Zeus, cel mai important dintre zei, s-a înfuriat foarte tare şi a vrut să îl pedepsească trimiţându-i-o în acest scop pe Pandora, prima femeie creată. Prometeu îl găzduia pe fratele său Epimeteu, care s-a îndrăgostit de Pandora şi a luat-o de soţie. Pandora a adus în bagajele sale o misterioasă cutie care conţinea toate relele în stare să umple lumea de dureri şi suferinţe, dar şi tot ce era nevoie pentru a le remedia. Epimeteu a avertizat-o pe Pandora de pericolul de a deschide cutia. Dar tânăra femeie, căzând pradă curiozităţii, a deschis-o. Ce zi funestă! Toate relele care iau astăzi cu asalt pe nefericiţii muritori s-au dezlănţuit şi, odată cu ele, şi toate virtuţile, care s-au întors imediat în Olimp, reşedinţa zeilor. Înspăimântată de ceea ce a făcut, Pandora a închis imediat cutia. Dar speranţa, ultimul dintre daruri, mai precis acela de care oamenii au atâta nevoie pentru a depăşi relele care îi iau cu asalt, a rămas prizonieră înăuntru. Prin mitul cutiei Pandorei explicau grecii antici originea răului şi remediul lui.
Providenţa divină rupe fatalismul răului, oferind alternative. Prin făgăduinţele Sale îl delimitează în timp, generând speranţă în această lume. Speranţa este cu mult mai mult decât una dintre cele trei virtuţi teologice, mai mult decât o iluzie. Este un mod de viaţă, cel al copiilor lui Dumnezeu, şi, mai concret, al nostru, al celor care trăim în speranţa revenirii. Biblia este purtătoarea unui mesaj de speranţă. Să crezi în Dumnezeu înseamnă să îţi pui speranţa în El, înseamnă să depăşeşti contextul dureros al prezentului, să ignori previziunile triste asupra viitorului. Înseamnă să trăieşti în siguranţă, încrezător că Dumnezeu va interveni în favoarea ta, nu doar aici şi acum, dar şi pentru veşnicie.
Să trăieşti plin de speranţă, cum afirmă Ellen White, este o mărturie pentru lume: „Bucuraţi-vă în nădejde” (Romani 12:12). „Oriunde am merge, să dăm dovadă de un spirit de speranţă şi de bucurie creştină; astfel, cei separaţi de Hristos se vor simţi atraşi de religia pe care o practicăm; cei necredincioşi vor putea vedea consistenţa credinţei noastre” (Our Father Cares, p. 229).
Isus poate face ca faţa ta să reflecte astăzi această preafericită speranţă şi harul Său poate alunga din inimă orice tristeţe. Nu trebuie decât să îi ceri!
