Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!” (Matei 26:40)
Ascultă ediția audio aici.
Mai multe cuvinte importante şi pline de înţelesuri presară relatarea rugăciunii lui Hristos din grădina Ghetsimani: tulburarea şi tristeţea Sa, cererea către Tatăl („Dacă este posibil, îndepărtează de la Mine paharul acesta”), supunerea faţă de voinţa divină („Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”), momentul înspăimântător în care „soarta neamului omenesc atârna în balanţă” (Hristos, Lumina lumii, p. 594).
Or, există în această relatare două cuvinte ce apar în scrierile lui Matei, repetate de două ori, care sunt încărcate de multă sensibilitate şi semnificaţie: „împreună cu Mine”. „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine” (Matei 26:38). Prin faptul că i-a găsit de trei ori dormind, refuzându-i sprijinul moral şi compania de care avea nevoie din partea lor, aceste cuvinte „împreună cu Mine”, neîmplinite, absente din atitudinea ucenicilor, subliniază şi mai mult în relatare profunda singurătate a lui Isus în Ghetsimani, aşa cum profetul mesianic anunţase: „Eu singur am călcat în teasc şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine” (Isaia 63:3).
Când ne simţim singuri, fără sprijin omenesc; când ajutorul sperat nu a sosit; când nici familia, nici prietenii, nici biserica, nici pastorul nu ne-au ajutat să depăşim problemele; când ne purtăm singuri crucea, în linişte, sângerând pe dinăuntru fără ca nimeni să îşi dea seama, fără ca nimeni să ne întindă o mână de care să ne agăţăm, un umăr pe care să ne sprijinim, să nu uităm că există un Dumnezeu în ceruri. Cum pot prietenii cei mai apropiaţi şi fraţii noştri să păstreze tăcerea şi, aparent, să ignore durerea noastră sau să nu o înţeleagă?
Să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne cunoaşte suferinţa. Că nu suntem niciodată singuri. Că El merge întotdeauna alături de noi, în spatele nostru, cu braţele iubitoare larg deschise pentru a ne prinde în caz că vom cădea. Că putem vedea urmele pe care le lasă în urma urmelor noastre pe pământul udat de lacrimi şi că, dacă nu vedem decât două urme de paşi în loc de patru, să nu ne credem abandonaţi, pentru că El ne poartă în braţe…
Nu, Domnul nu va adormi, aşa cum au adormit ucenicii în noaptea marii suferinţe a lui Isus! „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita” (Psalmii 121:3).
Deschide-ţi inima înaintea lui Isus în rugăciune. Exprimă-ţi recunoştinţa şi mărturiseşte-ţi păcatele. Ascultă în linişte vocea Sa.
