I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am plecat spre ei şi le-am dat de mâncare. Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului, dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine. (Osea 11:4-5)
Ascultă ediția audio aici
Scripturile compară dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi cu dragostea conjugală. Această relaţie prinde culori dramatice în cartea profetului Osea, pentru că Domnul îi porunceşte în mod surprinzător profetului: „Du-te şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie, căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!” (Osea 1:2). Căsătoria lui Osea urma să ilustreze misterul planurilor lui Dumnezeu pentru Israel. Profetul o ia în căsătorie pe Gomera, cu care are trei copii. Dar ea nu îi este credincioasă. Îl părăseşte pentru a trăi cu amanţii ei. Cu sufletul tulburat şi agitat, Osea continuă totuşi să o iubească şi să spere că se va întoarce acasă. În acelaşi fel, dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său, afecţiunea paternă pentru copiii Săi, elemente care se regăsesc în tragica experienţă personală a profetului, au devenit mesajul de convertire şi speranţă transmise lui Israel.
Într-adevăr, cele mai intime trăiri ale fiinţei se exprimă în căsătorie şi în viaţa de familie. Însă, odată cu divorţul, legăturile de afecţiune şi funiile de dragoste se rup. De ce anume eliberează divorţul şi cu ce preţ? Se poate vorbi cu adevărat de divorţ dacă există şi copii în urma căsătoriei? Cum poate Cuvântul lui Dumnezeu să contribuie la stabilizarea relaţiilor conjugale sau să prevină ruptura? Ce ajutor ne oferă Domnul?
Un preafrumos proiect de viaţă pe pământ, transformat în catastrofă! Să păstrăm în minte faptul că divorţul ilustrează, în Biblie, suferinţa provocată de despărţirea de Dumnezeu. Că Dumnezeu nu vrea ca omul să separe ceea ce El a unit. Că o binecuvântare şi o fericire divină sunt promise căsătoriei creştine. Că putem invoca darul harului sfinţitor pentru a o păstra şi a o consolida. Că dragostea (conjugală) este „îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-8).
Când ruptura conjugală pare inevitabilă, când legăturile de dragoste par să fi dispărut, când, după divorţ, apar sentimente de frustrare, singurătate şi eşec personal, când nostalgia, sentimentul de vinovăţie sau mânia aduc trecutul înapoi, nu uitaţi că există un Dumnezeu în ceruri…
