Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi, astfel, să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni. (1 Tesaloniceni 4:1 1-12)
Ascultă ediția audio aici.
Una dintre cele mai dramatice consecinţe ale crizei economice este creşterea incidenţei şomajului. În Spania, în zilele noastre, una din patru persoane apte de muncă sunt victime ale acestui fenomen. O reală tragedie umană şi economică! Scriitorul Rainer Maria Rilke l-a întrebat într-o zi pe sculptorul Auguste Rodin, cu ocazia unei vizite pe care i-a făcut-o la Paris:
– Cum trebuie trăită viaţa?
– Muncind, răspunse Rodin.
– Bineînţeles, replică Rilke, cred că „a munci, înseamnă a trăi fără să mori”. De unde reiese că „a nu avea de muncă înseamnă a muri fără să fi trăit”.
Iată drama a milioane de oameni care suferă din cauza şomajului.
Dar există în ceruri un Dumnezeu… Când sunt privat de munca mea, iar locuinţa mea duce lipsă de pâine. Când nu reuşesc să obţin un prim loc de muncă sau când nimeni nu vrea să mă angajeze pentru că sunt trecut de cincizeci de ani. Când am nevoie să lucrez, dar nu pot, din cauză că fabricile s-au închis şi nu ştiu unde să mai caut. Când pierd vremea degeaba zile întregi la cozile de la Forţele de muncă. Când subvenţia de la stat nu îmi ajunge. Când, umilit de şomaj, mă simt ca o povară pentru societate, ca un parazit.
Să ne amintim întotdeauna că „munca a fost dată de Dumnezeu ca o binecuvântare pentru om, ca să-i ocupe mintea, să-i întărească trupul şi să-i dezvolte capacităţile. […] Şi viaţa de trudă şi griji care avea să fie de acum încolo partea omului a fost dată şi ea cu iubire. […] Era o parte a marelui plan al lui Dumnezeu pentru recuperarea omului din ruina şi degradarea păcatului” (Patriarhi şi profeţi, pp. 34, 45). Munca plăcută şi care să consolideze sănătatea a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru creaţia umană încă dinainte de păcătuire şi, bineînţeles, şi după. Iată de ce Pavel recomandă tesalonicenilor munca şi ocupaţia drept mijloace onorabile de subzistenţă şi de bună mărturie pentru străini. Astfel stând lucrurile, de ce să nu îi cerem lui Dumnezeu să ne dea lucrul pe care El l-a binecuvântat? David ştia şi scria despre asta: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmii 37:25).
Domnul să vă ajute astăzi să aveţi încredere în această făgăduinţă şi să fiţi credincioşi Cuvântului Său!
