Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule! (Isaia 45:15)
Ascultă ediția audio aici.
În timpul slujbei de Paşte, imaginile cu sfinţi din bisericile catolice spaniole sunt acoperite cu un văl violet. Scopul acestui gest pascal este de a pune pe plan secund orice act de cult, pentru a pune în evidenţă pe cel al Răscumpărătorului în timpul patimilor Sale. Acest ritual era practicat şi în templele greceşti ale Antichităţii. Ridicarea vălului care îl acoperea pe zeu era un act numit apocalipsis (din verbul grecesc apocalupto, a descoperi, a dezvălui sau a revela ceva ce era ascuns). Mai târziu, mai ales în epoca creştină, termenul a fost în general aplicat revelaţiei divine.
Prin definiţie, Dumnezeu este inaccesibil omului. Omnipotenţa divină, veşnicia Sa, perfecţiunea absolută sunt, prin esenţă, imposibil de perceput de inteligenţa noastră limitată. Dumnezeu Se ascunde, locuieşte într-un spaţiu inaccesibil pe care nimeni nu l-a văzut (Isaia 45:15; 1 Timotei 6:16; Ioan 1:18). În consecinţă, omul are nevoie ca Dumnezeu să i se descopere, să îi devină accesibil, să îi arate cum şi pe ce cale poate restabili relaţia cu El, cum să ajungă să îl înţeleagă.
Dumnezeu a dorit să Se reveleze, să ridice vălul care îl ascundea de privirile oamenilor. Şi a făcut lucrul acesta în primul rând prin intermediul naturii şi al conştiinţei, aceste prime revelaţii, universale şi permanente, care manifestă unele dintre caracteristicile perfecţiunii Sale invizibile (Romani 1:20; 2:14-16). Însă natura şi conştiinţa au devenit insuficiente faţă de amploarea răului în lume. Păcatul a degradat lucrarea perfectă a creaţiunii şi a întunecat conştiinţa umană. Iată de ce omul a avut nevoie de o revelaţie de altă natură, superioară, legitimă, imposibil de confundat. Această revelaţie s-a făcut prin Isus Hristos, Dumnezeul întrupat, în care se contopesc cele două naturi, divină şi umană, ale cărei ipostaze devin o singură persoană care uneşte umanul şi divinul ca niciodată înainte.
Între revelaţia primară şi revelaţia supremă se petrec o serie de revelaţii pe care Dumnezeu le oferă lui Israel prin profeţi, apoi bisericii primare prin apostoli. Aceste revelaţii intermediare sunt Sfintele Scripturi, sau Cuvântul lui Dumnezeu. În această revelaţie scrisă, Dumnezeu Se închide în cuvânt omenesc, în istorie, în text scris. Revelaţia scrisă devine referent al oricărei cunoaşteri cu privire la Dumnezeu, la Mântuitor, la biserică, la doctrinele ei, la răscumpărarea umanităţii şi a împlinirii tuturor lucrurilor.
Nu există nimic mai bun decât faptul că Dumnezeu Se descoperă copiilor Săi. Astăzi, El îşi dezvăluie dragostea profundă pe care o are pentru voi.
