Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos. (Proverbele 30:5-6)
Ascultă ediția audio aici.
Ați auzit până acum că există anumite versiuni ale Bibliei care conțin mai multe cărți decât altele? Este vorba de cărți apocrife (Iudit, Înțelepciunea lui Solomon, Tobia, Ecleziasticul, Baruc, 1 și 2 Macabei). Cea mai mare parte din ele datează din perioada intertestamentară. Și, deși evreii nu le-au acceptat vreodată ca făcând parte din Vechiul Testament, o lungă serie de controverse a avut loc în interiorul bisericii cu privire la valoarea inspirației lor. În cele din urmă, la 8 aprilie 1546, cea de-a IV-a sesiune a Conciliului de la Trent le-a declarat egale cu celelalte cărți inspirate ale Bibliei. Și astăzi, lumea catolică le recunoaște ca fiind inspirate.
Să examinăm două texte extrase din Macabei: „Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat” (2 Macabei 12:46). O notă a versiunii spaniole Bover-Cantera declară că „acest fragment afirmă cu curaj dogma învierii, existența purgatoriului și a rugăciunilor și jertfelor pentru cei morți”. Și mai departe, marele-preot decedat, „Onia, a grăit către Iuda: Acesta este iubitorul de frați, prorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate” (2 Macabei 15:14). O notă a versiunii spaniole a Bibliei catolice de la Ierusalim afirmă: „Acest rol oferit lui Ieremia și lui Onias este prima dovadă într-o credință în rugăciunea drepților defuncți pentru cei în viață.” Nu sunt străine aceste doctrine? Care parte din Sfintele Scripturi le aprobă? Purgatoriul, jertfele pentru morți și intervenția sfinților care au murit pentru cei în viață sunt crezuri catolice care se regăsesc doar în cărțile apocrife adăugate canonului Scripturilor evreiești.
De altfel, contradicțiile, caracterul grotesc al relatărilor, erorile istorice și variantele textuale confirmă faptul că nu sunt inspirate. „Luther a declarat că biserica nu poate conferi mai multă forță și autoritate unei cărți decât are ea însăși” (citat de Jose Flores, Escribiendo la Biblia, p. 267).
Nimeni nu trebuie să adauge sau să scoată ceva, orice, din Biblie. Acest Cuvânt a anticipat orice situație din istorie în care s-ar fi putut afla poporul lui Dumnezeu. Iată de ce psalmistul declară: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci, în ceruri. Credincioșia Ta ține din neam în neam” (Psalmii 119:89-90).
Mulțumiți-I, astăzi, lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său.
