Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. (Psalmii 119:105)
Ascultă ediția audio aici.
Părinții mei, deși amândoi spanioli, s-au cunoscut și s-au căsătorit la Paris, unde au și locuit timp de cincisprezece ani. Cea mai mare parte a familiei mele a emigrat în Franța, unde, din cauza blocadei pe care țările europene au impus-o Spaniei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, nu am putut intra timp de patru ani. Frontierele s-au redeschis în 1954 și părinții mei au decis ca fratele meu mai mare și cu mine – aveam șaisprezece ani – să facem o călătorie în Franța pentru a ne vizita rudele. Perspectiva de a vedea Parisul mă umplea de încântare.
Pastorul bisericii noastre ne-a spus că o comunitate adventistă foarte importantă se întâlnea în Paris, pe Boulevard de l’Hôpital nr. 133. Și am convenit că vom duce cadou un fanion din partea Societății de tineret adventiste din Zaragoza. Când a sosit primul nostru Sabat în capitala franceză, am hotărât să mergem la biserică și să oferim cadoul. Pentru că cei din familia noastră lucrau, nu au putut să ne însoțească. Era foarte scump pentru noi să luăm un taxi, iar verii noștri ne explicaseră cu lux de amănunte cum să ajungem cu metroul. Foarte mulțumiți, deși cam inconștienți cu privire la complexitatea aventurii pe care o întreprindeam în acest oraș imens, am plecat cu mai mult entuziasm decât prudență către biserica adventistă de pe Boulevard de l’Hôpital. Așa cum era de așteptat, ne-am pierdut în labirintul complex al rețelei de metrou. Nu vorbeam și nici nu înțelegeam limba franceză, așa că ne-am dat repede seama de dificultatea periplului nostru.
Ne-am predat încă o dată Providenței și, la scurt timp după aceea, am văzut într-o stație o doamnă în vârstă cu o Biblie în mână, care se pregătea să prindă trenul următor. Ce era de făcut? Fiind Sabat, fără îndoială că era vorba de o soră adventistă care mergea la biserică. Am hotărât să o urmărim, să urcăm și să coborâm unde cobora și ea. Zis și făcut. Biblia acestei surori a fost, literalmente, „o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră”. Ce bucurie când am putut înmâna directorului de tineret fanionul! Cu câtă recunoștință am salutat-o pe doamna care, cu Biblia sub braț, ne-a condus până la biserica adventistă!
Nu e neapărat necesar să vă rătăciți în această lume. Biblia este candela care vă va ghida de-a lungul drumului până la un port sigur. Aprindeți-o în fiecare zi!
